O carte de publicistică semnată de Şerban Foarţă n-ar putea fi decît o

scintilantă reprezentaţie verbală, aşa cum sînt de altminteri şi

versurile d-sale. De la prima la ultima pagină ne aflăm în faţa

prestaţiei unui clovn alb, de-o gravitate oferită de ţinuta-i doctă,

pseudopedantă şi de-o, în paralel, inepuizabilă comicărie, de parcă

şi-ar extrage din gură nu un lanţ de hîrtie colorată ci unul de cuvinte

joculare care nu se mai termină. Poantele se leagă una de alta fără

nici o pauză, într-o continuitate inspirată care-ţi taie suflarea:

,2002 e omofonul lui Ťdouă mii d^oiť... Ciobănaş cu două mii d^oi!

Aceasta e varianta optimistă a ciobănaşului cu trei sute de oi, dintr-o

similiromanţă de pe vremuri. Care e varianta optimistă a ciobanului ce

şi-a pierdut oile, pe toate, dintr-o baladă populară: a ciobănaşului cu

0 oi. 0 (zero) este zer(ul fără brînză). Ciobanul/ ciobănaşul fără oi

mulge, cu zel, de zer, zeroul. Ar trebui să-i mai rămînă... oul. Numai

că oile nu-s ovipare, - cu excepţia turmei lui Cristoiu (şi a

iepuraşului pascal: Iepuraşul, cînd nu plouă,/face ouă;/ după care se

cunoaşte/ că e Paşte!). Or, Ťoť-ul din 0-ul invocat e, din păcate,

zerul ca atare, - un soi de apă chioară: aqua clara, în faza ei de,

încă, tulburel! în rest, singurul lapte fără zer este al oilor

azere..." Să precizăm relaţia poetului cu cuvîntul. Acesta nu e doar o

materie stăpînită cu o mirabilă dexteritate (precizia în exces duce la

un efect delirant, raţionalizarea împinsă pînă la capăt sugerează

halucinaţia!), ci însuşi scopul, tema, substanţa intrinsecă a

discursului. Universul ca atare se suspendă în timpul (ideal) al

ameţitoarelor acrobaţii, fiind substituit de unul lexical, ingenuă

parodie a Logosului, întrucît îi preia, în cheie b