O carte de publicistică semnată de Şerban Foarţă n-ar putea fi decît o
scintilantă reprezentaţie verbală, aşa cum sînt de altminteri şi
versurile d-sale. De la prima la ultima pagină ne aflăm în faţa
prestaţiei unui clovn alb, de-o gravitate oferită de ţinuta-i doctă,
pseudopedantă şi de-o, în paralel, inepuizabilă comicărie, de parcă
şi-ar extrage din gură nu un lanţ de hîrtie colorată ci unul de cuvinte
joculare care nu se mai termină. Poantele se leagă una de alta fără
nici o pauză, într-o continuitate inspirată care-ţi taie suflarea:
,2002 e omofonul lui Ťdouă mii d^oiť... Ciobănaş cu două mii d^oi!
Aceasta e varianta optimistă a ciobănaşului cu trei sute de oi, dintr-o
similiromanţă de pe vremuri. Care e varianta optimistă a ciobanului ce
şi-a pierdut oile, pe toate, dintr-o baladă populară: a ciobănaşului cu
0 oi. 0 (zero) este zer(ul fără brînză). Ciobanul/ ciobănaşul fără oi
mulge, cu zel, de zer, zeroul. Ar trebui să-i mai rămînă... oul. Numai
că oile nu-s ovipare, - cu excepţia turmei lui Cristoiu (şi a
iepuraşului pascal: Iepuraşul, cînd nu plouă,/face ouă;/ după care se
cunoaşte/ că e Paşte!). Or, Ťoť-ul din 0-ul invocat e, din păcate,
zerul ca atare, - un soi de apă chioară: aqua clara, în faza ei de,
încă, tulburel! în rest, singurul lapte fără zer este al oilor
azere..." Să precizăm relaţia poetului cu cuvîntul. Acesta nu e doar o
materie stăpînită cu o mirabilă dexteritate (precizia în exces duce la
un efect delirant, raţionalizarea împinsă pînă la capăt sugerează
halucinaţia!), ci însuşi scopul, tema, substanţa intrinsecă a
discursului. Universul ca atare se suspendă în timpul (ideal) al
ameţitoarelor acrobaţii, fiind substituit de unul lexical, ingenuă
parodie a Logosului, întrucît îi preia, în cheie b
