Numai fragmente
Numai fragmente,
Indecise părţi de realitate
Mi-e dat să trăiesc;
Din amintire doar un amurg,
Numai un ceas de iubire,
O fărâmă, o biată fărâmă de adevăr,
Câteva picături de frumuseţe,
Uliţe lungi de înfrigurată aşteptare,
Doi-trei saci de iluzii;
Numai fragmente,
în zadar încerc să le-adun,
întregul se refuză;
Dar există întreg?
Expediţie
într-o zi de toamnă
Am pornit spre moarte;
Totul era veşnic
Şi ştiut, din carte,
Râul mare, negru,
Un vâslaş bărbos,
Suflete de spaimă
Tremurând pe jos;
Galbenul de plată,
Neştiut răstimp,
Dincolo de apă
Malul fără timp;
Flăcări roşii, nalte
Şi grădini de vis,
Rândul la pedepse,
Totul era scris;
Nici un pas degeaba,
Orice drum, un cerc,
Nici o întrebare
N-am putut să-ncerc;
Şi-am pornit spre soare
Pe poteci de foc;
Poate-n altă toamnă
Am mai mult noroc
Tu să fii aceea
Munţi de întâmplare ceasurile poartă,
Calea vieţii nu e niciodată dreaptă,
Când deschid bezmetic poartă după poartă,
Tu să fii aceea care mă aşteaptă;
Şi de eşti minunea zilelor puţine,
Lângă ne-ndurarea vremilor de cleşte,
Cu frumosul lumii întrupat în tine,
Tu să fii aceea care mă-nzeieşte;
Când cuprinde ziua cerul ei subţire,
Nu ştiu nici cărarea, nici cuvântul rege,
De-mi va fi privirea zid de mânăstire,
Tu să fii aceea care înţelege;
Visul fericirii fulgeră-n carate,
Nici durerea nu e în sclipiri săracă,
Dacă-ncearcă plânsul râul să-şi arate,
Tu să fii aceea care mă