În ultima perioadă, generaţia 2000 a făcut paşi importanţi în direcţia

consolidării propriei imagini. Nu mai departe decât acum câţiva ani,

tinerii şi foarte tinerii ei componenţi erau întâmpinaţi cu zâmbete

ironice ori calificative dispreţuitoare, sau ignoraţi de-a dreptul, cu

superbie critică şi suficienţă instituţională. Era, după cum bine ne

amintim, vremea unei aşa-zise crize a poeziei. Este meritul unor

critici ca Marin Mincu, Octavian Soviany, Al. Cistelecan şi alţi câţiva

(nu mulţi) de a se fi bătut pentru impunerea celei mai noi mişcări

lirice; şi al unor edituri precum Vinea ori Polirom de a fi publicat o

sumă de poeţi şi prozatori de mare viitor. Într-o epocă

post-postmodernă în care combustia literară şi existenţială e mult mai

rapidă, acest viitor deja a venit. Panoramând scena actualităţii

literare, observăm o progresivă evidenţiere valorică şi promoţională a

,milenariştilor", ieşiţi din underground în lumina reflectoarelor şi

trecând cu dezinvoltură de la statutul de zero social la cel de vedete

culturale. Şi nu e vorba numai despre o bună mediatizare. Încercând să

realizez un clasament al celor mai semnificative volume de poezie

apărute în 2005, am constatat că grosul ,intrărilor" era dat de autori

afirmaţi după 1989 şi cu precădere în ultimii ani. Poeţii din

generaţiile anterioare, majoritatea, tăcând sau ratând editorial.

Există

însă şi un risc în această accelerată, bruscă maturizare. Aşteptările

create prin debutul în volum pot fi contrariate de a doua carte,

întotdeauna mai dificilă decât prima. Debutantul, când are cu adevărat

ceva de spus, o spune într-un anumit fel, cu un sound specific ce

reţine imediat atenţia specialiştilor. În plachetele următoare, simpla

continuitate melodică nu m