E destul de firesc să ne intereseze de unde vin cuvintele pe care le folosim, cum şi-au păstrat sau schimbat sensul prin trecerea dintr-o limbă în alta, ce istorii păstrează înscrise în forma lor actuală, ce înrudiri adesea ascunse există între ele. ,Istoria cuvintelor este, fără îndoială, domeniul cel mai interesant al lingvisticii pentru marele public": aşa începe Marius Sala scurta introducere la noua sa carte, Aventurile unor cuvinte româneşti (Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2005). Autorul are dreptate şi cartea se va bucura desigur de mare succes. Pentru că alegerea temei e garantată şi susţinută de atuurile autorului: autoritate ştiinţifică incontestabilă în etimologie şi în lingvistica romanică, oferind cititorului informaţii sigure şi esenţiale într-o formă accesibilă şi elegantă. La originea cărţii stă rubrica pe care Marius Sala a prezentat-o în ultimii ani la televiziune, ,Istoria cuvintelor româneşti"; autorul a păstrat tonul direct, colocvial, al adresării către un public destul de larg, utilizînd optime strategii comunicative. Au fost alese cuvinte care trezesc curiozitatea; indicaţiile sînt precise, fără a fi tehnice sau excesive. Foarte utilă e strategia de actualizare: multe cuvinte au fost prezentate la momentul potrivit, legate de sărbători (Crăciun, Paşte, Bobotează, Florii, Sînziene), de zilele onomastice din calendarul religios (nume proprii ca Maria, Vasile, Ecaterina, Gheorghe, Nicolae), de evenimente ale momentului; altele apar chiar ca răspunsuri la curiozităţile spectatorilor. Reunite în paginile cărţii, textele îşi păstrează prospeţimea; fără morgă şi solemnitate, dar şi fără stridenţe, sunt aduse în discuţie numeroase cuvinte legate de viaţa cotidiană - mîncăruri, obiecte de îmbrăcăminte, jocuri, boli etc. Interesul e menţinut de alternarea discuţiilor despre cuvintele de bază cu prezentarea unor termeni rari, chiar exotici. Sînt select