Un adjectiv destul de greu de definit, din pacate mult prea utilizat, de multe ori enervant, atat ca atare, cat si datorita faptului ca poate fi si este insotit de un entuziasm neconvingator, precum cel al vizitatorilor unei gradini zoologice la vederea unui ursulet Panda, al privitorilor unui album cu poze de familie sau al spectatorilor unui film cu pinguini.
A fi dragut, desi inca nu am ajuns la o definitie exacta a termenului, pare a fi mereu la moda - se poarta masinute mici si cu aspect vag amuzant, ca Mini Cooper si Toyota Prius, domnisoarele si doamnele umbla deseori cu ombilicul la vedere sugerandu-ne stilul discutabil al prescolarilor, pana si cel mai recent exemplar de King Kong are ceva de papusa maltratata, de catelus care isi iubeste fara rezerve stapana.
Specialistii in prelucrarea informatiei vizuale au reusit sa gaseasca trasaturi si comportamente care produc impresia de dragut, fara ghilimele, anume: ochii mari si stralucitori privind drept inainte de sub o frunte inalta, pe o fata rotunda, urechile relativ mari si usor clapauge, mersul nesigur, ezitant. Toate acestea si probabil inca multe altele indica o varsta foarte frageda, lipsa de agresivitate si implicit vulnerabilitate, inocenta, nevoia de ingrijire, datoria adultilor fata de prunci, care la specia umana au nevoie de ajutor pana si pentru a se hrani. Sa intelegem ca evolutia ne-a inregistrat in sistemul nervos central obligatia de a raspunde urgent la orice semn de dorinta a celor mici? Foarte probabil, omul percepe ca dragut si inofensiv orice seamana cu un prunc, inclusiv puii majoritatii mamiferelor, unele pasari, baloanele colorate, cate o omida mai decorativa si pana si trei semne de punctuatie asezate unul dupa celalalt, doua puncte, o cratima si o paranteza, adica :-)
Un tanar si original filosof al artei, Dennis Dutton de la Universitatea Canterbury din Noua Zeelan
