Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inecat in putul intreprinderii

Publicat in GAZETA de SUD, joi 19 ianuarie 2006 ·

Accident de munca sau sinucidere, nimic nu este cert in cazul unui barbat gasit mort intr-o fântâna adânca de trei metri din Drobeta Turnu Severin. Un barbat din Mehedinti a murit in timpul serviciului, inecat intr-o groapa cu apa din curtea intreprinderii unde lucra. Severineanul era angajat paznic la societatea ACR din Drobeta Turnu Severin si a fost gasit mort ieri-dimineata de colegii de munca, atunci când muncitorii au venit la program. Conducerea societatii nu isi poate explica aceasta tragedie si nici nu cunoaste imprejurarile in care Viorel Patolescu, de 45 de ani, a ajuns sa moara intr-o groapa despre a carei existenta stiau toti angajatii. Groapa care a pus capat zilelor muncitorului este adânca de trei-patru metri si este plina cu apa de ploaie. Pentru a fi scos cadavrul din apa a fost nevoie de interventia Serviciului de descarcerare al ISU Drobeta. „Am fost solicitati sa intervenim la un barbat inecat. Ajunsi la fata locului, cadavrul barbatului plutea deasupra apei din putul care era in constructie. Operatiunea a durat aproape trei minute, iar din primele constatari se pare ca paznicul decedase de mai multe ore. Gura putului, care era plin cu apa, nu era acoperita sau imprejmuita cu semne de avertizare“, a declarat Titu Bejenariu, reprezentant al ISU Drobeta. Viorel era angajat de aproape sase luni si avea un program de doua ore pe zi. Angajatul avea de facut doua operatiuni: aprindea si stingea iluminatul din curtea societatii. Anchetatorii nu s-au pronuntat inca in privinta cauzelor mortii, dar acestia nu exclud faptul ca barbatul sa fi alunecat in timp ce trecea pe lânga groapa si astfel sa se fi inecat. ITM Mehedinti a inceput o ancheta in paralel cu cea a politiei, pentru a afla imprejurarile in care a murit barbatul. Accident de munca sau sinucidere, nimic nu este cert in cazul unui barbat gasit mort intr-o fântâna adânca de trei metri din Drobeta

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Putea fi prevenită tentativa de asasinare a lui Trump din 2024? Un raport al Senatului SUA: „Nu a fost o singură eroare”

Mediafax acum 23 minute
Raportul a fost publicat la un an după ce un bărbat înarmat în vârstă de 20 de ani a deschis focul asupra lui Trump în Butler, Pennsylvania. Documentul acuză Secret Service de neglijență și defecțiuni de comunicare în planificarea și executarea miti

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 58 minute
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 7 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 4 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum o ora
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°