'Lupii negri', romanii care i-au vanat pe talibani
Afganistanul pare un taram blestemat. Decenii de confruntari sangeroase purtate la indemnurile unor fanatici, in numele unor idealuri de neinteles au secatuit o tara si au adus in pragul disperarii o populatie care isi traieste fiecare ceas al existentei sale in pas cu moartea. Talibanii, artizani ai terorii pe care o seamana in inconstienta lor, sunt unii dintre dusmanii propriului neam. Drumurile pe care calca miros a sange si a carne arsa, ca dupa atentate. Militarii romani cantonati la Kandahar ii urmaresc metru cu metru. Rascolesc fiecare catun, fiecare bordei de chirpici in cautarea teroristilor. Ii vaneaza fara incetare.
Talibanii sunt peste tot. Sunt unde nu te astepti, chiar daca nu isi arata chipurile maslinii care, probabil, ranjesc had dupa fiecare crima comisa. Aliati le sunt, deopotriva, desertul taiat de drumuri ce nu duc nicaieri, umblate doar de temerari, nisipurile aurii care iti dau senzatia ca undeva s-au contopit cu cerul si muntii ce strapung norii cu varfurile lor inghetate pe vecie, in pantecele carora asasinii si-au gasit salas. De acolo, din inima masivilor stancosi care i-au primit fara voia lor sa isi faca vizuina, de poalele carora s-au lipit sate saracacioase ridicate de oameni zdrentarosi, talibanii ies si seamana moarte. Ucid nebuneste, la intamplare, fara sa aleaga. Crimele lor ingrozesc. Infioara. Daca nu zilnic, cel putin saptamanal, cineva este ucis in atentate. Fie ca e militar, fie ca e civil.
Teroristii lui Osama ben Laden pun bombe peste tot. Pe sosele, in camp sau le ascund in cele mai nebanuite locuri de unde le detoneaza prin telecomanda. In frunte, pe tarabele unor tarani sacrificati in numele unei libertati prost intelese, in piei de animale moarte lasate, chipurile, la voia intamplarii in locuri aglomerate, in scheletul metalic al bicicletelor pe care, daca
