Patru unităţi şcolare mureşene au fost incluse în Programul pentru evaluarea internaţională a elevilor. În etapa principală a programului, ce se desfăşoară în acest an, sunt investigate competenţele de bază în domeniul ştiinţelor naturale. Evaluarea are drept scop monitorizarea rezultatelor educaţionale.
Programul pentru evaluarea internaţională a elevilor (Programme for International Student Assessment – PISA), este o evaluare standardizată internaţional, iniţiată şi proiectată împreună de către 28 de ţări membre OECD cu scopul monitorizării rezultatelor educaţionale. PISA investighează ce ştiu şi pot face elevii, la finalul învăţământului obligatoriu. În cadrul acestui proiect sunt investigate competenţele de bază din trei mari domenii: lectură, matematică şi ştiinţe.
Evaluare la Mureş
Eşantionul elevilor testaţi din România în această etapă va cuprinde 5.000 de elevi şi 200 de profesori din 200 de unităţi de învăţământ, iar eşantionul internaţional al elevilor testaţi va include reprezentanţi din 48 de ţări. Între aceştia vor figura şi elevi şi profesori ai Liceului “Mircea Eliade” din Sighişoara, Grupului Şcolar “Constantin Brâncuşi” din Târgu Mureş, Grupului Şcolar Industrial Luduş şi Gimnaziului din Gurghiu. Instrumentele de evaluare folosite sunt broşuri de teste conţinând subiecte, în diferite combinaţii, şi un chestionar de mediu socio-educaţional.
Pentru dezvoltare
Prin programul PISA ţările membre OECD colaborează la îmbunătăţirea indicatorilor comparativi ai performanţei sistemelor educaţionale. În final, se aşteaptă ca studiul să producă un set de indicatori (comparabili la nivel internaţional şi orientaţi către decizia politică) ai performanţei elevilor la finalul învăţământului obligatoriu, pentru cele trei domenii. Precizia cu care se garantează rezultatele în cazul tuturor indicatorilor din cadrul PISA este de 95%, ri