Sfirsitul de an cinematografic a stat, la Hollywood, sub semnul duelului dintre doua megaproductii adventure-fantasy. Turnirul contemporan al incasarilor a adus in prim-plan doi eroi deja absorbiti de istoria filmului – King Kong si leul Aslan, adevaratul conducator al fantasticei Narnia, un nou wonderland imaginat de C.S. Lewis. Dar, cum traim vremuri „recente“, iar istoria (fie ea si cinematografica) e de mult postistorie, orice simulacru (a se citi remake) merge ca uns la un public nou, al momentului, neinteresat de „metanaratiuni legitimatorii“, dar avizi dupa Poveste.
Nu cred ca oferim o informatie revelatorie cind afirmam ca traim, de citiva ani buni, o epoca a resuscitarii, daca nu a chiar a fascinatiei in fata povestii brute, „nemuritoare“. Isi mai aminteste cineva de Atreyu, Bastian sau ciinele inaripat Falkor din Povestea fara sfirsit, unul dintre filmele-pionier ale genului fantasy? Sau de Stapinii universului si bravul Barbat, poate cel mai bun rol facut in cariera sa de Dolph Lundgren? Putini, foarte putini. Dar nu disperati. Hollywood-ul lucreaza pentru dumneavoastra. Pentru ca si-a dat seama, in cele din urma, ca omul postmodern isi plateste regeste menestrelii care ii (re)aduc povestile. Deocamdata, cel putin cinematografic, inceputul de secol XXI isi afla religia – de care Malraux ii conditiona existenta – in povestasi si povestile lor fantastice. Nu sinteti convinsi? Incercati sa va readuceti in memorie editia 2005 a decernarii Premiilor Oscar.
Neindoielnic, cel care a dat tonul valului de productii fantasy ce domina mileniul III, atit cit a trecut din el, este George Lucas. Un regizor mediocru, insa un vizionar prin definitie. In 1977, Lucas declansa isteria Razboiul Stelelor, construind un imperiu financiar pe un simplu pariu: genul adventure-fantasy. (Este vorba de productiile care intrunesc urmatoarele conditii minimal-
