La decernarea premiilor revistei Cuvantul, Nora Iuga spunea despre ea ca este o norocoasa. Inainte de premierea Fetitei cu o mie de riduri, a gasit pe strada diverse obiecte (o pereche de manusi, o pereche de ochelari) pe care s-a aplecat si le-a ridicat ca sa-i poarte si in continuare noroc. La lansarea volumului la tirgul Gaudeamus, Nora Iuga declara ca scrie dintr-un impuls erotic. Undeva, pe la mijloc, intre faptul real, anecdotic si trairea senzitiva se situeaza acest volum straniu, matur si adolescent-sensibil deopotriva. Titlul oximoronic nu da nici o cheie a volumului, in fapt. E un fel de capcana-nada in care Nora Iuga isi prinde cititorul.
Dar titlul stabileste de la inceput plasarea textului sub un semn al dualitatii si al ambiguitatii. Al situarii scriitoarei intre doua virste, atit fiziologic, cit si creativ.
Cit am citit si am recitit poemele, am incercat sa descopar ce are comun Fetita cu o mie de riduri cu toate celelalte volume de versuri ale Norei Iuga. Am regasit acelasi limbaj insolit, puternic, marcat de un vitalism ferm, combinat cu fragilitatea universului feminin asa cum era conturat in Captivitatea cercului, de pilda. Apoi un anumit tip de sensibilitate a feminitatii sincere, taioase, un fiziologic denudat („intrerup aici. ma duc sa fac pipi. stiu ca tu ma auzi. tu ai vrut-o, acum suporta-ma. iar frisonul asta. de azi-dimineata sint un arici, imi cresc pe spinare turturi de gheata, acum mi-am golit basica, fierbinteala aia din despicatura coapselor, Doamne, ce bine e, ca un mir, ca o limba calda, descleiaza striurile carnii, e o placere acolo, e o placere, macar acolo, putina tinerete“.
O dimensiune erotica puternic accentuata si dezvaluita de data aceasta, nu erotica pudica si tainica a fetitelor. Alte teme mereu prezente in volumele anterioare: singuratatea, asteptarea dorinta si nevoia de a se elibera de o
