Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vali ştefan cere Oţelului jumătate de milion de euro

Publicat in Adevarul, joi 19 ianuarie 2006 · ·

Clubul Oţelul Galaţi se vede nevoit să facă faţă unui proces intentat de fostul vicepreşedinte Vali ştefan, oficialul care a fost dat afară în perioada când clubul era condus de Nicolai Clubul Oţelul Galaţi se vede nevoit să facă faţă unui proces intentat de fostul vicepreşedinte Vali ştefan, oficialul care a fost dat afară în perioada când clubul era condus de Nicolai Boghici. Noua conducere instalată de indienii de la ISPAT-SIDEX, după preluarea clubului de la finul lui Dan Nica, dubiosul om de afaceri Nicolai Boghici, are probleme în a transforma formaţia de la Dunăre dintr-o echipă înglodată în datorii într-una fără probleme financiare. Pe lângă contrele pe care alb-roşii le au cu finanţele, din cauza datoriilor la stat, neplătite de ani buni, clubul condus de Marius Stan ar putea fi pus de instanţele de judecată să plătească 500.000 de euro fostului oficial de la Dunăre, Vali ştefan. Procesul dintre cele două părţi datează de aproximativ un an, la ultimul termen Tribunalul din Galaţi considerând nefondată solicitarea lui Vali ştefan. Actualul oficial al unei divizionare C nu s-a "predat" şi a făcut apel. Vali ştefan a cerut instanţelor de judecată obligarea Oţelului la achitarea a jumătate de milion de euro daune morale, argumentându-şi cererea prin faptul că modul în care a fost demis a dus la umilirea sa în faţa Federaţiei Române de Fotbal. În februarie 2005, gălăţeanul s-a adresat tribunalului imediat ce a fost dat afară, pe motivul că el şi-a dat demisia doar din funcţia de membru al Consiliului Director, fără a renunţa şi la celelalte posturi pe care le deţinea în organigrama clubului (membru în Consiliul de Administraţie şi vicepreşedinte). "Nu ştiu despre ce este vorba. Cred că este o poveste. Oricum, de problemele juridice ale clubului se ocupă avocaţii de la combinatul SIDEX. La noi nu a ajuns nimic legat de acest lucru", a declarat Cătălin Tofan, actu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Autobuzele din București nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai din cauza vremii

Libertatea acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Societatății de Transport București STB SA.

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 7 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 10 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 7 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 8 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Viktor Orbán, despre posibilitatea ca Europa să nu fie inclusă în negocierile de pace: „Ungaria va fi întotdeauna acolo, eu voi obţine de fiecare dată ceea ce este important pentru unguri”

Libertatea acum 2 ore
Ungaria rămâne o țară puternică și angajată, cu un prim-ministru experimentat, potrivit declarațiilor lui Viktor Orbán într-un interviu pentru site-ul Mandiner, citat de News.ro. Premierul ungar a subliniat că va obține întotdeauna ceea ce este impo

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Horoscop 17 februarie 2025. ZODIA care se va afla în mijlocul unui conflict

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de luni, 17 februarie 2025. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. Este mai importantă starea ta interioară decât ce plănuiesc alții, indiferent cine sunt aceia. Vei avea posibilitatea, la mo

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-6°/-1°
Iasi
acum

-8°
lun.

-8°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-9°
lun.

-9°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°