Marea putere asiatică ar putea deveni principalul aliat al Americii pentru contracararea ambiţiilor chineze Cât timp va mai dura lumea unipolară de astăzi dominată de SUA, ca singura superputere mondială după destrămarea URSS? Analiştii consideră că, peste câteva decenii, eşichierul geopolitic va cunoaşte o nouă configuraţie, în măsura în care cele două mari puteri asiatice, China şi India, îşi vor menţine actualele rate de creştere printre cele mai înalte din lume. Din momentul în care America îşi va pierde poziţia privilegiată, atenţia ei se va îndrepta firesc spre căutarea de aliaţi în vederea stabilirii unui nou echilibru de forţe în lume. Principala ameninţare care pare a se profila la orizont - deşi nu se ştie cum va evolua Rusia - o reprezintă China, cu formidabila ei rată de creştere, oscilând în jur de 9-10 la sută, şi cu politica ei agresivă de export, care a făcut să aibă, în 2004, un surplus de 170 miliarde de dolari în schimburile cu SUA. Pe de altă parte, chiar dacă, în prezent, menţine raporturi amicale cu America, de a cărei tehnologie avansată are încă nevoie, ea sprijină, pe plan politic, majoritatea regimurilor antiamericane, cum ar fi cele din Iran, Coreea de Nord sau Venezuela, şi aceasta nu numai pentru a avea acces la marile resurse energetice iraniene ori venezuelene, ci şi pentru a încerca să limiteze, pe această cale, influenţa SUA. Iată de ce, pentru Washington, India devine un partener politic tot mai interesant. Ca şi China, India cunoaşte, în ultimii ani, o dezvoltare rapidă, ritmul ei de creştere depăşind 8 la sută. Economia este în plin proces de diversificare, cu accent pe software, unde specialiştii indieni rivalizează cu cei mai buni specialişti occidentali. Este adevărat, sărăcia unei bune părţi a populaţiei continuă să reprezinte o problemă serioasă, în condiţiile în care numărul locuitorilor a depăşit pragul de un miliard, dar