Asociatia Fotbal Club Rapid Bucuresti se va transforma in societate pe actiuni pana la sfarsitul lunii ianuarie, a anuntat ieri intr-o conferinta de presa Jean Valvis, unul dintre actionarii gruparii giulestene.
"Peste cateva zile vom dovedi ca si din punct de vedere administrativ si financiar vom face performanta", a spus Valvis, care spera ca si jucatorii sa fie multumiti in urma transformarii clubului. "Sper sa ne mandrim cu acest lucru, sa avem un capital social, cu finante transparente, cu viramentele catre stat la zi si cu jucatori multumiti.
Sper sa nu mai fugim de nimeni atunci cand va veni cineva in control", a declarat Valvis, actual si viitor actionar al societatii AFC Rapid.
Pancu si Moldovan, prezentati oficial
Daniel Pancu si Viorel Moldovan au fost prezentati tot ieri de conducerea FC Rapid, antrenorul Razvan Lucescu declarandu-se convins ca prin aducerea acestor fotbalisti gruparea giulesteana poate deveni o forta. "Sunt jucatori importanti, cu mare experienta si cred ca vor aduce ceea ce asteptam noi de la ei", a declarat Lucescu.
Pancu s-a declarat foarte fericit pentru revenirea la Rapid. "Pana la debutul meu la Rapid mai sunt sapte saptamani si am timp sa ma refac din toate punctele de vedere, mai ales ca am avut o jumatate de an nu tocmai buna. Nu pot sa spun ca fac un pas inapoi venind la Rapid pentru ca Rapid continua in UEFA iar Besiktas a fost eliminata", a mentionat Pancu.
Intrebat daca Razvan este mai exigent decat Mircea Lucescu, Pancu a raspuns: "Ma cunosc cu Razvan de mult timp, am fost colegi, ca antrenor il stiu doar de doua zile si este mai tanar decat tatal sau si probabil si mai exigent".
1+9 si 99, la treaba
Pancu s-a referit si la discutiile cu Al Ittihad, unde antreneaza Anghel Iordanescu: "Au fost in stil arab. Semnasem un contract, mai astept