Cînd mi s-a propus să scriu cîteva rînduri despre dispariţia genului publicistic, adică a emisiunilor de reportaje, investigaţii şi documentare, din programele TV sau, altfel spus, despre tabloidizarea televiziunilor din România, aveam foarte clar în minte finalul articolului. Propuneam cititorilor un exerciţiu simplu de vizionare cu telecomanda în mînă a unor programe extrem de interesante şi de o calitate profesională indiscutabilă, difuzate de televiziuni străine accesate prin serviciile noastre de cablu. Exerciţiul meu era de fapt o comparaţie. Nu vă plac programele TV româneşti, schimbaţi canalul! Scapă cine ştie mai multe limbi străine. Mulţi s-au plîns de manelizarea televiziunilor şi chiar a vieţii noastre. Nu mai trăim ca în telenovele, ci suferim ca în manele. Îndemnînd la ignorarea completă a canalelor TV româneşti şi vizionarea programelor de la BBC Prime şi BBC World, Arte, TVE, M6, RTL, Mezzo, TV5, Rai Uno, toate variantele Discovery şi Viasat, am realizat că prin comparaţie se produce suferinţa. O soluţie pentru a curma suferinţa ar fi fost să schimbaţi ţara. Dan Greenburg în cartea sa How To Make Yourself Miserable îi îndeamna pe americani să facă o serie de exerciţii care le pot transforma viaţa în iad. După ce se compara, măsurîndu-şi corpul, cu cea mai frumoasă femeie sau cel mai frumos bărbat din lume, sînt invitaţi să-şi compare realizările de o viaţă cu realizările de pînă la 12 ani ale lui Mozart. Iată de ce am găsit că demersul meu comparativ nu aducea decît deprimare şi nefericire. Şi atunci, din patriotism, am rămas în Românica şi am meditat asupra cauzelor nefericirii noastre, ale celor "neascultători" de manele şi "nepăsători" în faţa "torenţialei" prezenţe a domnişoarelor superdotate de la mama natură. S-au scris multe editoriale pline de indignare şi chiar de furie despre arestarea Revelionului TV de către manelişti. Apărătorii libe