Nu ştiu dacă pe 22 decembrie '89 a fost o revoluţie sau o lovitură militară, dar săptămîna trecută m-a sunat un prieten din Paris exact cînd mă găseam într-un şlem de 6 pici şi i-am spus-o clar: "Joc 6 pici, cheamă-mă mai tîrziu!". "OK - mi-a răspuns - revin la noapte, dar vezi cum le joci!" Pentru mine, de 16 ani, o situaţie ca asta e de o normalitate revoluţionară.
Nu ştiu dacă a fost revoluţie sau lovitură de palat, dar prietenul m-a sunat la 12 noaptea (23 h la Paris) şi a continuat să mă bată la cap (c'est une façon de parler...), cum o făcuse şi în săptămîna precedentă, cu opiniile lui despre cartea lui Jacques Attali, Karl Marx sau spiritul lumii, să mă marteleze cu obligaţia de a o citi dacă vreau să mai înţeleg ceva din catastrofa stîngii actuale.
Nu ştiu dacă a fost revoluţie sau altceva "în 22", dar parizianul insista în a-mi explica, la miez de noapte, că Marx a avut rezerve la ideea unei revoluţii proletare doar în Rusia şi a luat în vedere cucerirea puterii de către comunişti în ţările dezvoltate, prin alegeri democratice, ceea ce ni s-a ascuns ani de zile în toate seminariile de marxism-leninism...
Nu ştiu dacă a fost revoluţie sau involuţie în 22, dar i-am spus imediat că poveştile astea se cunoşteau de mult, că - vorba lui Beluţu Silber - s-a prevăzut totul şi nu s-a putut împiedica nimic; la care el a început (să fi fost 0,30...) să-mi strige că "e inadmisibil să nu traduceţi cartea asta în România...", iar eu i-am replicat că, după cum cunosc "piaţa", nu ar interesa mai mult decît Mein Kampf, Hitler şi Marx fiind totuna în corectitudinea politică a zilei. Atunci el mi-a ţipat că "sînteţi nişte reacţionari patenţi!" şi eu am ales să fiu sarcastic cu el zicîndu-i calm că noua corectitudine politică din România l-ar socoti "un stîngist împuţit din Franţa"... Totuşi, fiindcă eu sînt incorect politic, îl rog să-mi trimită cartea, s-
