Doar 10.000 dintre conationalii nostri sunt jucatori activi pe piata de capital si printre acestia nu se numara nici foarte multi dintre cei mai bogati 300 de romani.
Cu toate acestea, pe piata de capital sunt prezenti din ce in ce mai multi romani, care si-au facut deja o obisnuinta din a-si investi surplusul de venituri in actiuni cotate la bursa.
Reteta succesului
Claudiu Simulescu are cateva reguli generale pentru ca o investitie pe piata de capital sa fie rentabila. "In primul rand, este nevoie de rabdare. Nu trebuie sa investim pe bursa bani pentru care avem o destinatie cu data fixa. Banii trebuie tinuti, oricum, cel putin sase luni", spune el.
Un al doilea lucru de care trebuie tinut cont in momentul efectuarii unui plasament bursier este ca "dupa flux intotdeauna urmeaza refluxul". Adica dupa o crestere semnificativa vine mereu o scadere. Potrivit lui Simulescu, perioada optima de investitii este inceputul anului.
Nu in ultimul rand, pentru ca plasamentul bursier sa fie administrat judicios, este nevoie de un broker inspirat. "In general, brokerii sunt alesi de clienti dupa recomandarile cunoscutilor. Mai conteaza topul tranzactiilor pe bursa, notorietatea si reputatia brokerului si, in cazul SSIF care au divizie de retail, reclama", mai spune el.
Pensionarii si strainii sunt prezenti pe piata de capital
Pentru ca o investitie bursiera sa fie rentabila, trebuie ca persoana respectiva sa "puna la bataie" cel putin 5.000 de euro, spune Claudiu Simulescu, presedintele societatii de servicii de investitii financiare (SSIF) Eastern Securities.
De aceea, in general jucatorii romani la bursa apartin clasei medii, avand venituri lunare de la 500 pana la doua sau trei mii de euro. "Aceasta nu inseamna ca nu avem si pensionari care isi investesc economiile la bursa", precizeaz