Pe la 1888, când au început primele lucrări de canalizare a râului Dâmboviţa, oamenii au descoperit, surprinşi, subteranele bucureştene. S-au pus atunci multe semne de întrebare. Cine le-a Pe la 1888, când au început primele lucrări de canalizare a râului Dâmboviţa, oamenii au descoperit, surprinşi, subteranele bucureştene. S-au pus atunci multe semne de întrebare. Cine le-a construit şi în ce scop? Primul care a scris despre tunelele aflate sub Bucureşti este Gion Ionescu, în celebra sa "Istorie a Bucureştilor" de la începutul secolului al XIX-lea. O sută de ani mai târziu, constructorii actualului bulevard al Unirii au rămas stupefiaţi în momentul descoperirii bătrânelor galerii. Unii istorici sunt de părere că tunelele din pântecele Capitalei rivalizează cu cele ale Parisului şi că ar exista multe galerii nedescoperite încă. Alţii, mai tranşanţi, cred că ele nici nu există şi că sunt rodul imaginaţiei. Totuşi, în prezent, se cunosc catacombele din zona străzii Negru Vodă, precum şi coridorul subteran săpat şi zidit la o adâncime de peste zece metri, care leagă Hanul lui Manuc, Biserica Domnească şi Curtea Veche, pe o lungime de circa 300 de metri. şi între Curtea Veche şi Dealul Văcăreştilor mai este un tunel. O altă galerie subterană, cu două ramificaţii, e ascunsă sub Mânăstirea Antim şi se întinde până la Liceul Gheorghe şincai şi în zona Centrului Civic. Galerii pe sub râurile Colentina şi Dâmboviţa

Subterane au fost descoperite şi în nordul Bucureştilor, dar şi în Colentina. Există tunele care leagă Mănăstirea Plumbuita de Palatul Ghica, pe sub râul Colentina. Cea mai importantă galerie care are ramificaţii şi tunele este cea dintre Turnul Colţei şi zona de vii de la Bellu, direcţia Calea Giurgiului, săpată pe sub biserica Sf. Ioan-Nou, casa Nicolae Mavros şi râul Dâmboviţa. Un tunel duce spre Dealul Cociocului, dincolo de Liceul Gheorghe şincai. Altu