În urmă cu zece ani, Dosarul Apartamentul exploda în opinia publică. O comisie parlamentară a tot cercetat cele 118 personalităţi publice, până când s-a convins că nu e nici un pericol să În urmă cu zece ani, Dosarul Apartamentul exploda în opinia publică. O comisie parlamentară a tot cercetat cele 118 personalităţi publice, până când s-a convins că nu e nici un pericol să Ie dea pe mâna Procuraturii. Erau atunci, de-a valma, oameni de la putere şi opoziţie prinşi într-o frăţie locativă cu suspect de multe învârteli. Subiectul venea pe o frustrare mai veche a românilor privind faimoasele locuinţe din patrimoniul partidului, case în care regula celor opt metri pătraţi pe cap de locuitor era privită ca un banc pentru prostime. Cârdăşia imobiliară în care au fost atunci oamenii politici marca doar începuturile unei ere a tranzacţiilor. De la case şi apartamente la terenuri şi afaceri la limita legii nu a mai fost decât un pas. Viaţa arată că acea perioadă a fost, până la urmă, una a marilor oportunităţi, de care au ştiut să profite în primul rând politicienii. Astăzi, măsura nu mai este apartamentul, ci milionul. Nu de lei, de euro. Dan Ioan Popescu trebuie să justifice un milion de euro, Adrian Năstase a moştenit un milion, iar George Copos se învârte şi el în jurul milionului, e drept cu o bătaie ceva mai mare la cântar. Sunt şi întreprinzători "modeşti", ca premierul Călin Popescu Tăriceanu, care "se bucură" la tranzacţii mici, cum ar fi să vinzi o acţiune de un pol cu zece mii de euro. În general, metodele s-au mai rafinat. Au apărut părinţii, fraţii, mătuşile sau copiii, cu toţii neam de neam, afacerişti sadea. Constatăm acum că, practic, în clasa politică nu există cineva care să ridice primul piatra. Criteriul de departajare a devenit principiul "cine e mai puţin pătat", iar adversarii politici se arată cu degetul, ca într-un joc stupid cu replici de genul "Tu