Cu aproximativ doua luni in urma, ziarul nostru a publicat un text despre romanul new-yorkez Anton Lixandroiu care a actionat in judecata statul ungar in intentia de a-i cere sa recunoasca atrocitatile hortyste impotriva romanilor ardeleni dupa pactul Ribbentrop- Molotov.

Revenim astazi cu un comentariu - pe care il consideram plin de invataminte - al numarului coplesitor de scrisori sosite pe adresa d-lui Lixandroiu ca urmare a initiativei sale.

Mai intai scrisorile din tara.

Ar fi fost de asteptat ca reactia cea mai consistenta sa fie a ardelenilor si mai ales a celor varstnici. Sigur ca acestia nu lipsesc, dar ne-a impresionat - asa cum veti vedea si dvs. - reactia masiva a tinerilor, ceea ce demonstreaza acelora care considera ca atitudinea pro-nationala este un reziduu anacronic, legat strict de varsta, cat de mult gresesc.

Familia Lipan din Bucuresti confirma astfel pozitia romanului din New York:

"Aveti dreptate sa fiti revoltat de indolenta celor care ne conduc. Am locuit multa vreme in Tg. Mures si stiu foarte bine despre ce vorbiti. Am fost actrita la teatrul din oras. Ne e frica sa ne afirmam nationalitatea si acasa si in afara. O prietena a mea din Olanda s-a dat drept italianca pentru a avea o mai buna trecere".

O referire asemanatoare la vina autoritatilor face si doamna Elena Tudorache din Craiova. "Va multumesc ca ati luat asupra dvs. sarcina de onoare a Ministerului de Externe si a conducatorilor acestei tari de a ne apara obrazul atunci cand e nevoie. Admiratie si recunostinta".

Curios: de ce recunostinta?

Frecventa cu care revine acest cuvant arata cata nevoie era, in mentalul colectiv al romanilor, de-o solutie reparatorie, de-un gest recuperator la nivelul demnitatii. Intalnindu-l la altul, dupa atata asteptare, individul se simte indatorat in fiinta sa profunda.

Din Timisoara, doamna Simona T