- Istoric - nr. 14 / 23 Ianuarie, 2006 In anii ultimei ocupatii clasice (cu trupe si "consilieri" la vedere) rusesti (23 august 1944 _ iunie 1958), ne-au fost confiscate nu numai bogatiile si destinul, ci si sufletul insusi. Nu numai prin "educatia ateista" si "materialismul dialectic", ci si, in primul rand, prin damnarea traditiilor, memoriei colective si pervertirea istoriei noastre. O istorie devenita "internationalista", a "luptei de clasa" si care, sub bagheta lui Mihai Roller, pastra aspectul "national" doar cand era vorba despre etnogeneza romanilor, "dacii" si nu "tracii" fiind cei care, sub conducatori gen "Tarbos" (sau Tarob) ar fi opus o "darza rezistenta" - "imperialismului roman" pana la alungarea ocupantilor din Dacia. Dupa care "dacii" ar fi disparut nu se stie cum si unde, in vid, aparand, fara origine clara "romanii"! Mai putin la est de Carpati, unde romanii ar fi descalecat in veacul XIV peste "Iatco" prisacarul si alti bastinasi "ucraineni" sau rusi, care se numeau "moldoveni", dar care au tins mereu spre Maica Rusia, fiindca, in ciuda pretinsei romanizari, nu si-ar fi uitat cu totul originea slava. Cu greu am putut noi, istoricii generatiei postbelice, in conditiile in care un Nicolae Iorga sau un Gheorghe Bratianu erau interzisi, sa intelegem ca Burebista si Deceneu nu au fost niciodata regii insignifiantei "Dacii" de "un milion" de "pasi", din Banat, N-V Olteniei si Tara Hategului, ci ai "Traciei" _ tara poporului unitar lingvistic si cultural, "cea mai numeroasa semintie, dupa aceea a inzilor" (Herodot), traitoare in spatiul cuprins intre Nipru si Don in Rasarit, Dunarea Mijlocie in Apus, Carpatii Padurosi in Nord, Boetia, Focida si vestul Asiei Mici in Sud. Si mai multa greutate am intampinat atunci cand am incercat sa ne convingem politrucii ca "dac" nu era numele unui popor, ci un nume local, zonal, al tracilor. Care, local, mai purtau