Mii de credinciosi ortodocsi din Ardeal au venit la Palatul Patriarhiei din Bucuresti ca sa protesteze impotriva scindarii Mitropoliei de la Sibiu. Tratati ca niste dusmani, au fost asteptati cu jandarmi si garduri de fier. De altfel, cazna lor a fost in zadar. Mai marii Bisericii au rupt in doua istorica Mitropolie a Transilvaniei.
Prin decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane, decizie care ignora glasul poporului credincios si al istoriei, Mitropolia Ardealului, asa cum e cunoscuta de peste 140 de ani, a disparut! In locul unitatii, inaltele fete bisericesti au ales federalizarea. In locul traditiei, asa-zisa modernizare. Restaurata in anul 1864, de catre marele episcop Andrei Saguna, Mitropolia cu sediul in Sibiu a fost un simbol sfant al emanciparii romanesti de sub stapanire straina. Cu toate acestea, minti avide de putere personala destrama o constructie eroica, incercata de cele mai grele timpuri din istoria nationala. In febra loviturii de palat patriarhal, vocea enoriasilor a fost ignorata. Ei, care sunt trupul viu si puternic al oricarei structuri administrative bisericesti, au fost lasati pe dinafara, nu au fost consultati, nu au fost chemati la un referendum. Asa s-a intamplat si cu cei peste 2000 de credinciosi din protopopiatele Sibiului, Brasovului si Fagarasului, ale Beiusului si Valcei, care, pe un ger de crapau pietrele, s-au infatisat marti, 17 ianuarie, pe Dealul Patriarhiei din Bucuresti. Au venit cu zeci de autocare, pentru a fi aici inca de la prima ora a deschiderii sedintei sinodale in care s-a discutat din nou despre ruperea Mitropoliei saguniene. O prapastie s-a cascat astfel intre muritorii de rand, aparatori ai traditiei, si muritorii in rase de episcopi si mitropoliti, desfacatori de unitate bisericeasca. Pentru a marca si mai pregnant aceasta trista prapastie, Patriarhia a ordonat sa fie puse garduri metalice si cordoane