E prea devreme pentru necrolog si prea tirziu pentru reanimare. PSD va supravietui, descrescind, dar rolul istoric al acestui grup prepolitic s-a incheiat.
Puterea si esecul PSD incep, solidar, in 1990. Atunci, nucleul din care avea sa se dezvolte PSD a refuzat optiunea cruciala: critica universului socialist sau prelungirea inerta a inapoierii? Grupul care a preluat puterea nu a reusit nici macar sa isi puna problema. El a creat un mamut fara identitate, un monstru definit numai si numai prin capacitatea infinita de digestie.
PSD a inceput prin a nu fi Partidul Revolutiei. Pentru asta, grupul Iliescu trebuia sa fie, inainte de 1989, centrul unei miscari anticomuniste si sa devina, dupa 1989, un partid cu adevarat nationalist. PSD nu a fost nici Partidul Modernizarii Romaniei.
Dintre toate valorile si variantele, PSD a ales aplecarea spre subzistenta si succes trucat, pe care societatea romaneasca a dezvoltat-o, sub comunism. Logodita cu inlesnirile vietii moderne, aceasta aplecare a facut din PSD o oligarhie.
Dar nu o oligarhie productiva (spre deosebire de „capitalismul salbatic" american, de la 1900, si de modelul febril care a transformat sud-estul Asiei, la inceputul anilor ’80). Lenea cerebrala a conglomeratului PSD a oglindit, cu mare succes electoral, inapoierea societatii romanesti. Pe termen scurt, situatia a grabit un triumf. Pe termen lung, aceeasi deprindere a pregatit o catastrofa.
Caci PSD a lasat modernizarea societatii in seama Uniunii Europene si a intimplarii. Romania pesedismului de stat a ramas o tara inapoiata. Economia agrara e paralizata. Economia industriala se restringe la tehnologia joasa a prelucrarii si la practica miinii de lucru inchiriate. Comertul, finantele si politica seamana prea mult si isi tin locul prea des.
De aici coruptia profunda, care nu e viciul, ci pri
