Uniunea Crescatorilor de Pasari din Romania (UCPR) se afla in negocieri cu autoritatile statului in vederea gasirii unor solutii de sprijin al sectorului avicol afectat de aparitia gripei aviare in Romania. Nu doar gripa aviara este oful uniunii. Producatorii autohtoni de profil se confrunta cu concurenta neloiala de patru ani de zile. Marirea taxelor vamale la importurile de carne de pasare pana la un nivel de 70 la suta, pentru o perioada limitata de timp, poate fi una dintre aceste solutii, afirma ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur.
"Crescatorii solicita autoritatilor masuri de reducere a importurilor in vederea valorificarii productiei interne si mentinerii productiei la nivelul perioadei anterioare declansarii crizei gripei aviare, dar si masuri tarifare eficiente", a declarat presedintele UCPR, Ilie Van. Daca pretul de intrare in tara al carnii de pasare scade continuu, este evident ca o tarifare de 45 la suta din valoarea inscrisa in factura nu mai este eficienta, ceea ce necesita o adaptare a politicii tarifare in vederea asigurarii unei concurente loiale pe piata interna, a mai spus Van. "Daca nu se vor lua masuri in privinta importurilor de carne, la anul nu va mai manca nimeni carne de pui romaneasca. Practic, productia autohtona se va opri", a spus Van. Aceste masuri trebuie luate cu caracter de urgenta, considera presedintele UCPR, in cadrul acordurilor internationale la care Romania este semnatara, dar care au rolul de a proteja sectorul si intreaga structura de productie avicola.
Majorarea de taxe, privita negativ de UE
Ministrul Agriculturii a precizat ca masura de majorare a taxelor vamale a fost deja discutata cu reprezentantii Guvernului, o delegatie formata din reprezentantii ministerelor Integrarii, Comertului si Agriculturii deplasandu-se saptamana trecuta la Bruxelles. "Delegatia a prezentat pozitia Romaniei