Societatile din industria sticlei vandute si reprivatizate in perioada 1996-2004 vor reveni in proprietatea statului, informeaza Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care a anulat trei contracte de privatizare intrucat cumparatorii nu au indeplinit obligatiile asumate. "Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are ca responsabilitate urmarirea modului in care sunt respectate obligatiile asumate prin contractele de privatizare de catre investitori si ia masurile care se impun, in conformitate cu prevederile legale in vigoare si cu obligatiile clauzelor prevazute in contractele de vanzare-cumparare", se arata intr-un comunicat al institutiei. Pe un trend general descendent al industriei sticlei, atat din punct de vedere al productiei, al numarului de salariati, cat si al venitului mediu in bransa (se remarca o reducere anuala cu 30% a salariatilor), tot mai multe societati de profil privatizate se intorc in proprietatea statului.
Evaluarea daunelor produse AVAS
La toate aceste societati, AVAS va numi, in termen de 15 zile de la inregistrarea ca actionar, un administrator provizoriu pana la intrunirea Adunarii Generale a Actionarilor, care va desemna conducerea societatii conform prevederilor Legii 31/1990.
De asemenea, vor fi realizate expertize independente in vederea stabilirii eventualelor daune produse AVAS pe perioada derularii contractului de privatizare si vor fi initiate actiuni in instanta impotriva cumparatorilor pentru recuperarea daunelor-interese stabilite prin expertiza.
In cazul societatii Somvetra Gherla, cumparata in 2004 de catre Feromat Bucuresti, AVAS a decis la inceputul lunii ianuarie sa desfiinteze contractul de vanzare-cumparare de actiuni.
Rezilierea a avut loc din cauza nerealizarii la termenul scadent a angajamentului investitional aferent primului an de la priva