Într-un discurs incendiar rostit sâmbătă, preşedintele Siriei, Bashar el-Assad, a afirmat că preşedintele palestinian, Yasser Arafat, decedat în noiembrie 2004, a fost asasinat de Israel, Într-un discurs incendiar rostit sâmbătă, preşedintele Siriei, Bashar el-Assad, a afirmat că preşedintele palestinian, Yasser Arafat, decedat în noiembrie 2004, a fost asasinat de Israel, transmite Associated Press. Aceeaşi agenţie arată că se reia astfel opinia larg răspândită în lumea arabă potrivit căreia ex-preşedintele Autorităţii Palestiniene ar fi fost otrăvit. "Printre nenumăratele asasinate comise de Israel în mod metodic şi organizat, lucrul cel mai periculos pe care această ţară l-a făcut a fost asasinarea lui Yasser Arafat", a spus Assad în discursul pronunţat în faţa Uniunii Avocaţilor Arabi reuniţi la Damasc. "Acest fapt s-a petrecut sub ochii lumii", şi "un singur stat n-a cutezat să dea o declaraţie ori să aibă o poziţie asupra evenimentului, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat în această regiune", a adăugat el, citat de AP. Cauza morţii lui Arafat n-a fost precizată niciodată, iar văduva lui, Suha, a refuzat autopsierea fostului ei soţ. Agenţiile de ştiri remarcă faptul că afirmaţia lui Assad e, de fapt, un răspuns la faptul că, în ajun, Israelul a acuzat punctual atât Siria, cât şi Iranul de pregătirea şi comiterea atentatului sinucigaş de joi, din Tel Aviv.