Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Azomureş în concediu

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 23 ianuarie 2006 ·

Dispeceratul Naţional de Gaze Naturale a anunţat la sfârşitul săptămânii că au fost reduse livrările de gaz către combinatele chimice din ţară, între cei afectaţi aflându-se şi Combinatul Azomureş. Nivelul gazului este acum minim, pentru a putea fi asigurată menţinerea instalaţiilor în condiţii de siguranţă. Gazul importat din Federaţia Rusă a avut, la sfârştiul săptămânii o presiune scăzut, din cauza temperaturilor scăzute înregistrate în Nordul-Estul Europei.

De vineri, majoritatea secţiilor de porducţie ale Combinatului Azomureş nu mai funcţionează. Deşi s-a vorbit despre şomaj tehnic, conducerea societăţii a ales varianta concediului de odihnă. Astfel, salariaţii afectaţi de suspendarea temporară a activităţii Azomureş au primit recomandarea de a intra în concediu de odihnă, pentru cinci zile.

Alte combinate chimice afectate sunt Amonil Slobozia, Viromet Victoria, Donau Chem Turnu Măgurele, Sofert Bacău, DoljChim Craiova.

Dispeceratul Naţional de Gaze Naturale a anunţat că reluarea livrărilor către combinatele chimice se va face atunci când condiţiile meteorologice revin la normal. Meteorologii au anunţat încă cinci zile de ger. Pierderile estimate pentru cele cinci zile de inactivitate se ridică, la nivel naţional, la aproape un milion de euro.

Înainte de 1989, combinatul se închidea atunci când se înregistrau temperaturi de -20 de grade Celsius.

"Angajaţii din secţiile care nu mai puteau funcţiona au fost sfătuiţi să îşi ia concediu de odihnă pentru o perioadă de 5 zile. În funcţie de ce se va întâmpla în viitor se va lua o hotărâre în ceea ce priveşte aceşti angajaţi".

Maria Dăndărău,

lider sindical Alternativa 2002

Corina ALBOTA

Dispeceratul Naţional de Gaze Naturale a anunţat la sfârşitul săptămânii că au fost reduse livrările de gaz către combinatele chimice din ţară, între cei afectaţi aflându-se şi C

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu şi-a depus candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 34 minute
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi-a depus, sâmbătă după-amiază, candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central (BEC). ”Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României din anul 2025 (B

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum o ora
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum 55 minute
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Incidente grave la protestele din Serbia: o mașină a intrat în mulțime, mai multe persoane reținute

Mediafax acum 27 minute
„În suburbia Žarkovo, o mașină a intrat într-o coloană de protestatari, rănind trei persoane, iar poliția a anunțat că l-a reținut pe șofer. În centrul Belgradului, un student și un profesor universitar au fost răniți într-un atac comis de un grup d

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 2 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 4 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum o ora
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 4 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°