Este cert faptul că biserica greco-catolică se confruntă de mai bine de 15 ani cu mari probleme. Foarte puţine din bunurile mobile şi imobile care i-au aparţinut s-au reîntors în patrimoniul acesteia. În bună parte ele au continuat să rămână în patrimoniul "fraţilor" ortodocşi, care se dovedesc a fi dispuşi la dialog atâta timp cât nu se pune problema retrocedării Şi asta pentru că ortodocşii nu doresc să împartă "caimacul" cu alţii, mai ales că în ultimul timp, după modelul notarilor, avocaţilor, medicilor şi profesorilor universitari, au început să apară adevărate "dinastii" de preoţi. Pe de altă parte, nici greco-catolicii nu acţionează aşa cum ar fi de aşteptat atunci când li se sesizează – în mod argumentat – anumite aspecte care, rezolvate, ar duce la recuperarea unei părţi din zestrea avută odinioară de această biserică. Incapacitate sau pur şi simplu neglijenţă? Greu de spus.
Desfiinţată în 1948, cu preoţii aruncaţi în închisori de către autorităţile comuniste, biserica greco-catolică a avut capacitatea intrinsecă de a se regăsi pe sine, de a rezista şi chiar de a renaşte în condiţiile create după 1989. Bunurile trecute în proprietatea statului comunist în fatidicul an 1948 au fost revendicate după 1989, o foarte mică parte au fost obţinute, dar cea mai mare parte au rămas încă în proprietatea statului sau a bisericii ortodoxe. Este şi cazul Catedralei Mici din Târgu Mureş pe care ortodocşii refuză să o retrocedeze şi a cărei situaţii, după mai mulţi ani de procese, se va reglementa probabil definitiv la Strassbourg. Ierarhii greco-catolici, în cea mai mare parte aflaţi la o vârstă venerabilă, nu mai au puterea să lupte, iar comunităţile de greco-catolici, mici ca număr, nu prea au puterea materială să susţină această luptă surdă.
La Tofalău, un cimitir uitat
Tofalău, sat ce aparţine de comuna Sângeorgiu de Mureş, era cândva sat românesc,
