Intr-o zi de toamna tarzie si friguroasa, in casa noastra a patruns un oaspete minuscul si neasteptat: o buburuza.
Am gasit-o asezata pe o iedera din ghiveci. Sta acolo fara sa se miste. Ne-am bucurat de un asemenea "eveniment" si am inceput sa facem presupuneri: o fi vrand sa hiberneze sau sa se odihneasca dupa un drum lung? De unde vine si ce anume a atras-o la noi? Cu siguranta ca are, ca orice fiinta de pe aceasta lume, o poveste numai a ei, dar pe care nu o vom putea afla niciodata. Oricum, bine ca macar un episod din aceasta se va petrece sub ochii nostri. Dar cum sa comunici cu mica farama de viata? Cum s-o ajutam? Nu stiam prea multe despre neamul gargaritelor. Am incercat sa ne "documentam", fara sa ne prea fie de folos. Buburuza hiberna.
O gaseam in fiecare dimineata aproape nemiscata, lipita de frunza ei. O bijuterie infima, un strop de rubin, nici macar nu pot spune o pata de culoare, ci un punct pierdut in casa noastra, dar pe care il cautam mereu cu privirea. Nu puteam decat sa ne bucuram ca o vedem la locul ei. Daca tot n-o puteam ajuta cu ceva, m-am gandit ca trebuia sa fac macar ceva mai abstract. In primul rand, sa-i pun un nume, ca sa se deosebeasca de neamul ei, de care s-a despartit, si apoi - chiar sa-i dedic niste versuri - "un poem".
Insa intr-una din diminetile trecute, dragalasa noastra faptura a disparut la fel de enigmatic precum si sosise la noi. Am cautat-o in amanunt peste tot. Ne lipsea. Farama de viata ce poposise in casa noastra ne starnise un sentiment de afectiune ciudat: sa te legi sufleteste de o gaza adormita! Nu stiu unde a disparut. Poate ca tocmai caldura din casa a derutat-o si a zburat afara, plina de speranta, in gerul iernii, crezand ca a venit primavara.
Biata de ea! Macar de si-ar fi gasit un alt loc, in care sa astepte trezirea la viata a naturii.
A ramas si fara nume, si fara poem! Dar
