Cum intri dinspre strada Soarelui pe şelari, în vechiul centru al Bucureştiului, nu ai cum să treci fără să observi puzderia de magazine care vând sticlărie, mai mult sau mai puţin Cum intri dinspre strada Soarelui pe şelari, în vechiul centru al Bucureştiului, nu ai cum să treci fără să observi puzderia de magazine care vând sticlărie, mai mult sau mai puţin autohtonă, făcută de mână. Curtea Sticlarilor, pe vremuri, o adevărată pepinieră de meşteri sticlari, îşi deschide porţile masive din fier forjat privirilor curioase şi iscoditoare ale celor care încă mai apreciază munca "suflătorilor la ţeavă", unde "totul e la mână liberă, nu automatizat". sticl?ria nu mai merge ca alt?dat? Din cei 15 meşteri de odinioară au mai rămas acum doar doi şi un ucenic. Zilele trecute i-am găsit în jurul celor două cuptoare, care duduiau. Unul pentru făcut sticlă, celălalt pentru coacere. Cel mai priceput meşter de la Curtea Sticlarilor, Vasile Repede, a fost ucenic aici acum mai bine de 20 de ani. Îi place ceea ce face, însă ne-a spus cu amărăciune că "nu mai merge sticlăria. şcoli nu mai există, iar atelierele sunt din ce în ce mai puţine. Nu mai vrea nimeni să lucreze ca sticlar". Vasile Repede nu are cui să lase meseria sa, învăţată la o şcoală profesională din Dâmboviţa. Are o fetiţă, care mai vizitează din când în când locul unde "face tati sticla", însă "nu-i place focul". Meşterul a apucat cu putere o ţeavă de suflat, a luat o priză de sticlă "ca mierea" din cuptorul de 1.400 de grade Celsius. A suflat o dată, apoi a învârtit ţeava. S-a uitat la băşica formată, a mai suflat încă o dată şi a dat-o pe o placă metalică. Apoi a băgat-o la cuptor, a dat-o prin colorant, tot din sticlă, şi a pus-o în cuptorul de coacere, de 500 de grade Celsius. Vase Galle din cioburi menajere Înainte fabricau sticla din nisip, în prezent folosesc cioburi şi sticlă de menaj pe care o retopesc. Z