Saptamana trecuta piata la termen de la Sibiu a inregistrat noi recorduri de tranzactionare, evolutie datorata inmultirii numarului de investitori, care incearca fie sa isi protejeze portofoliile de la Bursa de Valori, fie sa realizeze speculatii.
Piata sibiana si-a imbunatatit recordul de lichiditate raportat la o saptamana, in perioada 16 - 20 ianuarie fiind realizate aproape 65.000 contracte futures si options, de la inceputul anului totalul tranzactiilor ridicandu-se la mai mult de 165.000 contracte. In acelasi timp, numarul pozitiilor deschise a depasit pragul de 130.000. "Dezvoltarea constanta a Bursei sibiene se dovedeste a fi o certitudine, eficienta si rezultatele sale fiind argumentele de baza pentru prezenta masiva a investitorilor, saptamana trecuta lichiditatea apropiindu-se de 31,5 milioane euro", a declarat Decebal Todorita, purtatorul sau de cuvant.
Cea mai lichida sedinta a fost cea de vineri, cand au fost tranzactionate aproape 16.000 de contracte futures si optiuni.
Dupa un inceput de saptamana favorabil monedei nationale, euro fiind cotat pentru martie la 3,62 lei, iar pentru iunie la 3,64 lei, a urmat o perioada de consolidare a euro, acesta urcand la 3,65 lei pentru ambele scadente, pentru ca vineri preturile de cotare sa fie de 3,6370 lei, respectiv 3,62 lei.
"In piata se pare ca exista indecizie, cel putin in privinta scadentei martie. S-au evidentiat doua praguri majore in ceea ce priveste evolutia euro, la 3,62 si 3,65 lei", comenta un broker. Raportul dolar/leu cu scadenta martie a coborat pana la un minim de 3,003 lei, dupa ce in saptamana precedenta tranzactiile fusesera realizate la 3,03 - 3,05 lei.
Saptamana trecuta piata la termen de la Sibiu a inregistrat noi recorduri de tranzactionare, evolutie datorata inmultirii numarului de investitori, care incearca fie sa isi protejeze portofoliile de la Bursa de V