Aniversarea lui Eminescu a trecut aproape neobservata si in acest an, daca facem exceptie de lansarea primelor volume de manuscrise eminesciene fotocopiate sub patronajul Academiei Romane, indragostita ireversibil de poetul de la Ipotesti.
Intr-o perioada confiscata de cultura dintre blocuri, de postmodernisme si fracturisme, Eminescu a pierdut si acum ocazia unui test sincer de simpatie publica. Exceptand confiscarea pentru ideile lui politice de solutia imorala a politicii romanesti.
Se pare ca de asta data, Academia a pasit cu dreptul, initiind un set de opere complete in manuscris, cum nimeni in cultura romana nu a mai avut. Pretul, exorbitant, nu a alungat cumparatorii. Exista sanse ca editia sa se bucure de succes. Studierea manuscriselor ar putea relansa critica eminesciana, prinsa inca in siajul verbiajului nationalist si al grandilocventei retorice. Caci nu stim cu mult mai mult astazi, ca acum un deceniu, despre enigmele din viata poetului, iar viziunea critica asupra operei sale a inghetat intr-o admiratie fara limite de bun-simt si bun-gust. Si nici nu se intrevede momentul in care Eminescu ar putea fi salvat din capcana banalitatilor scolare si a platitudinilor patriotice!
Intamplator, in aceste zile aniversare, Ministerul Sanatatii a reciclat o ordonanta veche de patru ani, conform careia cei care castiga bani de pe urma profesiilor liberale trebuie sa plateasca o cota parte din venit pentru sanatate. La vremea cand a fost redactata, ordonanta se referea la avocati si medici, acum insa, noua versiune priveste, intre altii, fotoreporterii, jurnalistii liber-profesionisti, scriitorii. Conform legii, scriitorii trebuie sa plateasca 6,5 la suta din castigul lor asigurarilor de sanatate. Pentru cei care, ametiti de onorariile fotbalistilor sau de balta de bani in care inoata cantaretii de manele, isi imagineaza ca scriitorii stapanesc i
