În sfârşit luni seara Popeasca a dat un semn de viaţã. Au fãcut escalã la Paris, pe Charles de Gaulle, aşa cã "ne-am gândit sã mai rãmânem puţin în Franţa". Asta m-a debusolat complet. Dacã ea şi Coco al ei (ãsta zici cã-i nume de papagal) încep sã gândeascã în comun, atunci situaţia e destul de gravã. Pentru Popescu. În afarã de asta nu prea înţeleg ce înseamnã "puţin", cât mai trebuie sã stau în Bucureşti. Dana, nepoata mea este destul de drãguţã, dar mã simt destul de rãu cã stau pe capul lor. Cumnatã-mea este mai ocupatã decât un şef de stat aşa cã în afarã de salutãri nu prea avem ce sã ne spunem. Nu am ştiut niciodatã cu ce se ocupã, decât cã este mereu plecatã. Poate şi de aceea a lãsat-o bãrbatul cã altfel este o femeie bunã şi nu spun asta doar pentru cã este sora lui Ionescu.

Dana mã trateazã de parcã am fi în filme, parcã aş fi mãtuşica trãznitã, haioasã, dar mai puţin emancipatã. Sãraca, eu cred cã are nevoie sã poveasteascã despre ea cu cineva. Pãcat cã eu nu am avut copii, cred cã nu aş fi fost atât de nepãsãtoare cum sunt majoritatea pãrinţilor. Toţi aleargã sã câştige, pentru carierã şi, la un moment dat, se trezesc cã sunt singuri.

Dana m-a dus la Le Club şi pentru asta mi-a fãcut o orã pregãtire psihicã. La fel ca şi la Mall, doar cã ãsta e, cicã, de superelitã.

Aşa cã am luat-o cãtre cartierul francez, unde chiar am crezut cã fac infarct. Doamne-sfinte, dar de unde or fi avut oamenii ãştia bani pentru asemenea case. Nu-mi vine sã cred, dar mã prefac cã nu mã impresioneazã. Ajungem la Le Club, un fel de complex cu piscinã şi tot felul de servicii. O vãd pe Ioana Tãriceanu, în halat şi papuci îndreptându-se cãtre piscinã. Oare or fi Louis Vuitton? Dana îmi spune cã-mi dã legitimaţia ei de membru şi-mi lasã bani pentru servicii. "Auzi sã mergi la maseurul de la cabina 2, ãla o face şi pe nevasta lui Tãriceanu. Îi laşi 500 ciubuc