Angajatii care lucreaza in aer liber ori sunt expusi frigului trebuie sa primeasca ceai fierbinte si sa beneficieze de pauze si de echipamente de protectie adecvate, potrivit prevederilor legale aplicabile zilele acestea, date fiind conditiile meteo, informeaza Inspectia Muncii.
Potrivit Ordonantei 99/2000, angajatii expusi la temperaturi sub -20 de grade Celsius beneficiaza de un program special de lucru.
Potrivit ordonantei, sunt considerate temperaturi scazute extreme cele care depasesc -20 de grade Celsius sau temperaturile mai putin scazute si care, in conditii de vant intens, pot fi echivalate cu acest nivel. Avand in vedere prognoza meteo pentru urmatoarele zile, prevederile ordonantei sunt in vigoare, incepand de luni, pentru toate localitatile din tara, precizeaza Inspectia Muncii. In aceste conditii, angajatorii au obligatia sa distribuie intre o jumatate de litru si un litru de ceai fierbinte fiecarei persoane expuse la frig, sa acorde pauze pentru refacerea capacitatii de termoreglare si sa asigure spatii fixe sau mobile cu microclimat corespunzator. De asemenea, muncitorii expusi frigului trebuie sa fie dotati cu echipament individual de protectie.
Reducerea programului de lucru
Vizati de aceste masuri sunt, potrivit Inspectiei Muncii, angajatii care lucreaza in hale, cei din constructii, salariatii benzinariilor, ai service-urilor auto, precum si cei din comert.
Angajatorii care nu pot asigura masurile minimale, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor si/sau cu reprezentantii alesi ai salariatilor, trebuie sa reduca programul de lucru ori sa intrerupa colectiv lucrul, asigurand continuitatea activitatii in locurile in care lucrul nu poate fi oprit. De asemenea, pentru prevenirea unor imbolnaviri profesionale determinate de lucrul in conditii de temperaturi extreme, angajatorul trebuie sa asigure efect