Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nationala de fotbal va juca in strainatate?

Publicat in HotNews, marți 24 ianuarie 2006 ·

Zilele trecute, UEFA a trimis o scrisoare pe adresa FRF in care erau prezentate normele pe care ar trebui sa le indeplineasca stadioanele noastre pentru a gazdui un meci al primei reprezentative. Din pacate, nici unul nu e la standardele cerute. Seful LPF spune ca, daca se va ajunge aici, toti factorii de decizie ar trebui sa se impuste.

Daca pina acum doar s-a vorbit despre starea dezastruoasa a stadioanelor de la noi din tara, fara a se lua o masura radicala, anul acesta este posibil ca situatia sa devina dramatica.

Zilele trecute, la Casa Fotbalului a ajuns o scrisoare de la UEFA, prin care se cere in mod expres, ca in cel mai scurt timp, cei care se afla in conducerea fotbalului romanesc sa prezinte o situatie clara cu privire la starea arenelor din Romania.

In hirtia redactata de forul european se face referire directa la echipa nationala. Astfel, in cazul in care pina la debutul preliminariilor CE din 2008, Rom

Intrunit, ieri, Comitetul Executiv al FRF a incercat timp de trei ore sa gaseasca o solutie pentru rezolvarea acestei probleme, insa concluzia a fost aceea ca fara implicarea politicului nu exista nici o sansa. Cel care a parasit primul sedinta a fost Dumitru Dragomir, presedintele LPF: "Este foarte posibil ca echipa nationala sa nu joace in Romania.

La ora actuala, in tara noastra nici unul nu indeplineste aceste conditii", a spus Mitica.

Seful de la Liga a mai spus ca, astfel, nationala lui Piti va fi nevoita sa aleaga stadioane din alte tari. "Este rusinos ce se intimpla, fiindca nu am fost in stare sa construim un stadion pentru prima reprezentativa. Nu avem altceva de facut decit sa jucam la Budapesta sau la Viena.

Daca se va ajunge acolo, ar trebui ca toti cei care ne aflam in fruntea fotbalului si a acestei tari sa ne tragem un glont in cap", este de parere Dragomir.

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin propune negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, dar refuză armistițiul cerut de Occident

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri „directe” și „fără condiții prealabile” între Rusia și Ucraina pe 15 mai, la Istanbul, respingând până la aceste discuții orice posibilitate de a institui încetarea focului cerută de Kiev ș

Israelul anunță recuperarea resturilor unui militar ucis în Liban în 1982

Mediafax acum 42 minute
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat, duminică, faptul că o „operațiune specială” a Mossad-ului a dus la repatrierea rămășițelor sergentului israelian Zvi Feldman, potrivit Le Figaro. Armata a confirmat informația precizând că rămăș

Un bărbat condamnat pentru viol a fost executat în Iran

Mediafax acum 2 ore
Autoritățile iraniene au executat duminică un bărbat condamnat pentru violarea unei tinere în provincia Semnan, din nordul țării, a relatat agenția de știri Mizan Online, potrivit Le Figaro. Condamnatul „a fost executat prin spânzurare” după ce au f

Mesajul Simonei Halep, la 3 luni după retragerea din tenis: „Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el”

Libertatea acum 51 minute
Simona Halep a transmis, duminică, 11 mai, într-o postare pe rețelele de socializare, că tenisul a fost pentru ea un mentor, un confident și un prieten apropiat, însă simte că a sosit momentul să descopere cine este dincolo de terenul de joc.

LIVE ORA 18:30 Liverpool - Arsenal, derby în runda 36 din Premier League » Echipele probabile + cote

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Liverpool și Arsenal se întâlnesc de la 18:30, în runda 36 din Premier League. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la tv pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2. Liverpool Antrenor Arsenal Antrenor

Restricții de circulație pe autostrada A1, între Arad și Timișoara, începând de luni

Mediafax acum o ora
Potrivit comunicatului CNAIR, restricțiile vizează calea 1, între kilometrii 505 și 509, respectiv calea 2, între kilometrii 510 și 507. Măsura este necesară pentru finalizarea lucrărilor la nodul rutier și pasajul care fac parte din proiectul Drumu

Leon al XIV-lea va spune prima sa rugăciune în calitate de Papă de la Bazilica Sfântul Petru

Ziarul Financiar acum 3 ore
Leon al XIV-lea va oficia rugăciunea duminicală pentru prima dată în calitate de Papă. Eveniment va atrage mii de turişti şi credincioşi. De la balconul Bazilicii Sfântul Petru, noul papă va spune „Regina Caeli” („Regina Cerului”), o rugăciune adres

Poliţia de Frontieră: 14 persoane care nu aveau dreptul de a călători în Spaţiul Schengen, descoperite în mai multe mijloace de transport, în ultimele 24 de ore, la Nădlac

News.ro acum 2 ore
Paisprezece persoane care nu aveau dreptul de călători în Spaţiul Schengen au fost descoperite de poliţiştii de frontieră de la Nădlac, în ultimele 24 de ore, în mai multe mijloace de transport. Persoanele respective erau din ţări precum Siria, Sri

Dan Petrescu a reacționat după ce FCSB a luat titlul: „Cine țipă mai tare la arbitrii are succes”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a reacționat după remiza „feroviarilor” cu Universitatea Craiova, scor 2-2, meci care a trimis titlul de campioană în tabăra celor de la FCSB.

Donald Trump solicită 20.000 de noi ofiţeri pentru a ajuta la expulzări / ”Străinii ilegali care rămân în America se confruntă cu pedepse, inclusiv o perioadă semnificativă de închisoare”

G4Media acum 5 ore
Donald Trump a ordonat Departamentului de Securitate Internă să adauge cel puţin 20 000 de ofiţeri pentru a pune în aplicare politicile sale de expulzare, relatează News.ro, care citează BBC. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% di

Vremea

București
acum

19°
dum.

7°/22°
lun.

8°/14°
mar.

10°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/12°
lun.

2°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
acum

18°
dum.

6°/18°
lun.

3°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°