Partidele politice romanesti traverseaza cea mai grava criza a tranzitiei, confruntate cu ineficienta actiunii, coruptia liderilor si relativizarea extrema a ideologiilor politice. Exemplele ultimelor zile sunt concludente.
PSD isi strange randurile, renuntand la teoria centrului imaculat, prin abandonarea lui Nastase si transformarea lui Iliescu in simbol.
Aternativa: lideri provinciali compromisi, saltati in saua onorabilitatii, un Mircea Geoana cu alura de adolescent fragil, perorand despre drepturile animalelor mici in cusca cu pantere si ultrachibzuitul domn Rus de la Cluj, descoperind diferente taxonomice pre-libertare intre barbati si curve.
O zi mai tarziu, la Sf.-Gheorghe, Mircea Geoana redeschide dosarul nationalist, in cea mai bine pastrata traditie ceausista. Inaugurarea unui birou senatorial al liderului PSD in Harghita ar indica, in aceasta viziune, dramatismul bombastic al situatiei.
Problemele acestui partid socialist, cu foste vagi semne de modernizare, n-au fost lamurite. Sacrificarea lui Adrian Nastase si inlocuirea lui DIP cu Sorin Oprescu par singurele solutii autopunitive, inaintea renasterii infloritoare.
PSD se insala. Nu are doar probleme de imagine, ci de fond. Social-democratii romani sunt perceputi ca social-cleptocrati. Imbogatirea fara just temei a liderilor si lipsa de credibilitate a fazei de clarificari contribuie la ruptura definitiva de baza electorala.
Pretul social al competentelor guvernului PSD devine prea mare, cu o rubrica atat de hipertrofiata a incasarilor liderilor, pentru ca teza potrivit careia „mai bine cu smecheri inteligenti decat cu idioti onesti" sa mai aiba vreo cautare.
In chiar ziua esecului PSD, liderul PNL Calin Popescu-Tariceanu se referea la nevoia unor drumuri de legatura mai bune intre Transilvania si Moldova si la cea a regandirii subventiilor termice. Ave
