Valorile secolului al XIX-lea românesc nu sunt nici acum, la începutul mileniului III, pe deplin elucidate pentru noi. Operele unor mari scriitori sau istorici plutesc în nori de incertitudini. Există cel puţin trei cazuri dificile de restituire integrală a operei, din motive de diversitate a domeniilor de desfăşurare şi din pricina marii întinderi a creaţiei culturale în ansamblul ei: Heliade, Hasdeu şi Kogălniceanu. Nu pun aici la socoteală cazul lui Eminescu, pentru că el este rezolvat într-un fel, chiar dacă ar necesita o revenire sistematică asupra manuscriselor, aşa cum preconiza Petru Creţia. Heliade pune mari probleme filologice de stabilire a textului, datorită tranziţiei de la alfabetul chirilic la cel latin şi datorită tulburării italienizante pe care a suferit-o scriitorul în ultimii săi ani. Cu toate acestea, după D. Popovici şi Vladimir Drimba, Mircea Anghelescu a reluat efortul de restituire a operei lui Heliade, într-o ediţie critică selectivă (dar cu intenţii mult mai cuprinzătoare decât cele anterioare), din care au apărut două volume în 2002, în seria academică de ,Opere fundamentale", girată de Eugen Simion. După îndelungi ezitări şi amânări, ediţia Hasdeu din seria ,Scriitori români", începută la Editura Minerva în 1986, s-a urnit prin grija lui Stancu Ilin, combinată apoi cu efortul lui I. Oprişan. Cei doi cercetători au făcut să apară, din 1996 încoace, alte patru volume, şi există şanse ca într-un termen nu prea lung (cam de zece ani) să rezolve o situaţie ce părea că nu va fi rezolvată niciodată.

De curând am primit vestea îmbucurătoare că ediţia critică a operei lui Mihail Kogălniceanu a încheiat editarea oratoriei parlamentare cu ultimul volum, apărut în 2004 la Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, în colaborare cu Academia Română şi Institutul de Istorie şi Teorie Literară ,G. Călinescu". Meritul aparţine Georgetei Penelea