Mai în glumă, mai în serios, A. mi-a propus să ne asociem să scriem un roman, un best-seller mondial. Fireşte, sub un pseudonim de rezonanţă străină căruia să-i facem o biografie şi o bibliografie fictive, într-un site pe internet. Cum reţeta Codul Da Vinci-Harry Potter îmi dă de gândit şi mie, am luat propunerea în serios şi ne-am pus pe croit la planuri ,din cuţite şi pahară" (pentru că eram la masă). După care am început negocierile literare. Eu am spus să fie o carte cu doi autori şi m-am arătat gata să le inventez nişte vieţi atrăgătoare, dar A. m-a lămurit că nimic din ce depăşeşte modelul Dan Brown sau Joanne K. Rowling nu e binevenit, că doi sau mai mulţi autori sună prea postmodern. (Mi-am notat în minte: un nume simplu, cu w în el). O viaţă ieşită din comun naşte frustrări în oamenii cu o viaţă comună, a zis A. Doar ştim că Dan Brown e un amărât de profesor. Am reţinut deci: un singur autor, neapărat străin, cu o meserie banală, ca tot cetăţeanul cititor. Cartea va apărea, fireşte, în traducere. În privinţa compoziţiei, am ţinut şi eu la patru condiţii, pe care le socotesc obligatorii: subiect legat de o figură misterioasă, dar în acelaşi timp ultracunoscută din istoria omenirii, de care să fi auzit şi ultima chelneriţă, cum e Leonardo, intrigă semipoliţistă şi un erou din categoria intelectual genial confruntat cu lumea reală. În fine, romanul trebuie să pună o întrebare ,de viaţă şi de moarte" dintre cele care ne preocupă pe toţi. Să le luăm pe rând, a propus A. în timp ce eram la aperitive. Dar te previn, a adăugat el, trebuie să fie un roman prost, categoric prost. E timpul să alegi şi tu calea uşoară.

reo jumătate de oră, în timp ce începusem să mâncăm câte un plat garni, am trecut în revistă o serie de nume mari. O vreme am mizat pe Noe şi pe arca lui, am brodat istorii, până la urmă ni s-a părut însă un subiect prea tocit. A. s-a gândit la