52 de federatii fac membria si mandria UEFA. Toate organizeaza campionate nationale. Numai 5 conteaza: Serie A, Primera Liga, Premiership, Le Championnat si Bundesliga. Distanta pana la urmatoarea cataracta - campionatele olandez si portughez - e deja o schimbare de epoca, viteza si valoare. Cu Erste Divisie si Superliga Futbol Portugal, suntem pe al doilea rand de cifre si litere, în tabloul optic. Semnele se citesc cu dificultate. Uneori, izolat, Feyenoord, AZ Alkmaar (Ajax a disparut în cursul unui experiment de modernizare scapat de sub control), Benfica si Porto apar pe ecran si fac figura lizibila, de miniputeri europene temporare. Dar asemenea incidente se sting rapid. Mai jos, începe masa indistincta a campionatelor fara continut si relief: literele minuscule si, practic, invizibile de la subsolul tabloului optic. Din Norvegia si Belgia pana în Slovacia, Romania si Macedonia, nimic nu deosebeste aceste campionate si nici o echipa nu se poate sustrage irelevantei. Steaua si chiar Sparta Praga palpaie doar în urma unui efort care consuma pana aproape de capat resursele nationale. Harta fotbalului european de club e, de fapt, un desen rudimentar: 5 mari puteri si 47 de outsideri. Aceasta ierarhie rigida, aproape nemiscata în ultimii 50 de ani (singura schimbare istorica e aparitia fotbalului francez), sfideaza mobilitatea extraordinara a sporturilor care s-au desprins total de arondarea nationala care le-a marcat la nastere. Fotbalul respecta, în continuare, configuratia stabilita în momentul zero. In dupa-amiaza zilei de 30 iulie 1930, Uruguay si Argentina jucau, pe Estadio Centenario, la Montevideo, prima finala de Cupa Mondiala. In dupa-amiaza zilei de 13 iunie 1956, Real Madrid si Stade de Reims jucau, la Paris, pe Parc des Princes, prima finala de Cupa a Cluburilor Europene. Aproape nimic nu s-a schimbat de atunci încoace. Adevarat, Uruguay si Reims hiberne