Adverbul momentan mi s-a părut dintotdeauna marcat stilistic de apartenenţa la un registru colocvial mai curînd semicult. E posibil ca sursa acestei impresii să fie celebra replică a Miţei din D'ale carnavalului, rostită cu sticluţa cu vitrion englezesc în mînă: ,pîrleşte, Năică; arde, Bibicule, momentan tot, tot, şi mai ales ochii". La Caragiale apare, de altfel, şi forma momental, folosită pleonastic de Pristanda: ,Ba nu, coane Zahario, vine numaidecît momental, e dincolo...". Cred totuşi că marcarea stilistică exista deja în epoca lui Caragiale, textele pieselor fixînd o diferenţă socio-culturală deja perceptibilă, din cauza căreia folosirea adverbială a lui momentan a fost în genere evitată în stilul scris mai supravegheat. Probabil că la originea disonanţei stilistice a termenului a stat calitatea sa iniţială de împrumut recent, intrat rapid în vorbirea neglijentă a oamenilor simpli. E ceea ce s-ar deduce şi dintr-un citat atribuit unui personaj din Femeia în roşu (a lui Mircea Nedelciu, Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş): ,Momentan frec mangalu' într-un magazin dă unelte agricole".
De fapt, momentan a fost folosit destul de mult în ultima jumătate de secol în limbajul administrativ şi comercial, în relaţiile cu clienţii, în mesajele înscrise grăbit pe geamuri de ghişee şi uşi de magazine. Această situaţie de comunicare se regăseşte şi acum, inclusiv în mesajele transmise de înregistrări telefonice, citate sau evocate în paginile virtuale: ,Şeful lipseşte momentan, reveniţi sau lăsaţi un număr de telefon să vă contacteze" (9am.ro); ,Sun de vreo 10 minute la Serviciul de Relaţii cu Clienţii şi sunt anunţat că Ťtoţi operatorii sunt momentan ocupaţiť" (hanuancutei.com).
Dicţionarul academic (DLR) atestă adverbul momentan într-un text din secolul al XIX-lea, unde este glosat în paranteză: ,momentan (într-o clipită)". De fapt, adverbul este folos
