Consiliul Judetean Bihor se intruneste, astazi, intr-o sedinta extraordinara in cadrul careia se va discuta si bugetul pe anul 2006. Cu toate acestea, ieri la pranz, alesii judeteni nu aveau inca dosarul cu proiectele de hotarare.
Potrivit unor consilieri din PNL si PRM, aceasta este o practica obisnuita in institutia condusa de Kiss Alexandru.
O parte dintre alesi se plang de faptul ca, de multe ori, proiectele de hotarare nu le parvin la timp, incat sa poata sa le parcurga asa cum ar trebui. "Inca nu am primit documentatia. Nu stiu cum vom putea vota, din moment ce nu vom reusi sa parcurgem materialele.
Din cate stiu eu, acestea trebuie sa ne parvina in trei zile in cazul sedintelor extraordinare si cu cinci zile inaintea celor ordinare", a declarat unul dintre consilieri.
Nu este prima data cand se intampla acest lucru, dar nimeni nu ia atitudine impotriva unor astfel de practici.
Si asta, deoarece consilierii din partidele aflate in Coalitie nu au curajul sa il infrunte pe presedintele CJ, Kiss Alexandru (UDMR), cei din PSD sunt tot de partea Puterii, avand in vedere ca unul dintre vicepresedintii institutiei este social-democrat, iar singurii care iau atitudine, doi consilieri PRM, sunt de multe ori luati peste picior sau pur si simplu ignorati de ceilalti colegi.
Consilierul PRM,Vasile Garba, a confirmat si el faptul ca ieri inca nu primisera proiectele de hotarare.
Pe de alta parte, consilierul UDMR Szabo Odon, care este si consilierul personal al presedintelui Kiss Alexandru, a spus ca proiectele de hotarare pot fi primite si cu doar o zi inainte de sedinta. Consiliul Judetean Bihor se intruneste, astazi, intr-o sedinta extraordinara in cadrul careia se va discuta si bugetul pe anul 2006. Cu toate ace