Trecut-au şaisprezece ani asemeni unui mult prea lung serial cu secvenţe groteşti, de groază şi comice pe plate ecrane de televizor şi discutarăm iarăşi fascinantele întrebări rămase mai departe fără răspuns: fost-a lovitură de stat în decembrie 1989, cine-au fost teroriştii, cine-a tras în noi... şi alte asemenea eterne chestiuni. Ion Iliescu ne-a consolat: nici la alte case mai mari nu se cunosc chestiuni esenţiale; de data asta fostul preşedinte n-a mai invocat asasinarea lui Kennedy, ci... revoluţia franceză! Doar că francezii îi ştiu pe cei care sunt responsabili de săvârşirea terorii. Putem însă invoca alte cazuri celebre când, în ciuda eforturilor depuse mai întâi de autorităţile vremii, mai apoi de istorici, n-au putut fi stabiliţi autorii unor acte de mare gravitate: de pildă, cine a mutilat statuile sacro-sancte ale zeului Hermes la Atena în anul 415 î.d.Cr., afacere în care a fost amestecat şi faimosul Alcibiade? Sau: murit-a Alexandru Macedon de moarte naturală sau fost-a el asasinat? Ce să mai vorbim de masca de fier! Iată fapte care au cutremurat lumea rămase mai departe sub pecetea tainei. N-ar fi cazul ca membrii consiliului ştiinţific al Institutului pentru studierea revoluţiei, date fiind excepţionalele lor calităţi de cercetători, să rezolve mai întâi asemenea enigme şi abia apoi să se preocupe de mizilicurile încă nerezolvate ale răsturnării regimului ceauşist?

Au avut loc la sfârşit de an şi dezbateri televizate; mi-a reţinut atenţie cea de la televiziunea naţională moderată de doamna Culcer, care a ştiut să-i ţină în frâu pe unii participanţi incapabili să se dezbare de patima monologului, dezbatere unde s-a ilustrat din nou irascibilitatea fostului preşedinte Ion Iliescu când se formulează opinii care nu-i sunt pe plac şi insolenţa semidoctă şi parvenită a lui Gelu Voican Voiculescu; n-am aflat însă nimic nou din această dezbatere, c