Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sighişoara nu are medicamente

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 25 ianuarie 2006 ·

Materialul "Sãnãtatea dupã teroare", apãrut ieri în Zi de Zi, a iscat o serie de controverse la Sighişoara. Câţiva medici sighişoreni au semnalat faptul cã au primit telefoane din partea conducerii Spitalului Municipal din Sighişoara, în care au fost chestionaţi dacã au discutat cu reporterii Zi de Zi. Reacţiile pacienţilor nu au ezitat sã aparã.

Katarina Muller s-a prezentat joi dimineaţã la Urgenţa spitalului, jumãtate din faţã fiindu-i umflatã. Medicul de gardã era Marinela Niţu care, conform directorului DSP Mureş, Silviu Morariu, se aflã în relaţii contractuale cu spitalul, nefiind însã angajatã, deoarece acest lucru nu a fost posibil, pe fondul îngheţãrii posturilor bugetate din sistemul sanitar.

Persoanelor care o însoţeau pe pacientã li s-a recomandat sã cumpere Ketonal şi Piafen, deoarece la Urgenţã medicamentele nu existau. Dupã acordarea ajutorului de urgenţã, pacienta a refuzat internarea, pe fondul refuzului anterior al medicului ORL, Carmina Târcoveanu, de a se prezenta la Urgenţã pentru a examina pacienta. "Eram cu Marin Rohan şi cu femeia de serviciu Ileana Şoleru, de la Pediatrie, când doamna doctor Niţu a chemat-o pe doctoriţa Târcoveanu, iar aceasta a refuzat, pe motiv cã nu are luminã destulã sã o examineze pe pacientã", declarã Stela Rupa. "Doamna doctor ne-a spus de ce are nevoie şi am mers la farmacie. Am plãtit 137.000 de lei. Nu era vorba de bani, ci doar de principiu", povesteşte Stela Rupa, care spune cã a rugat femeia de serviciu sã meargã la faramacie pentru a cumpãra medicamentele.

Directorul spitalului, Aurelia Maşca, a negat marţi cã spitalul nu ar avea medicamente şi a afirmat cã farmacia are medicamentele şi materialele sanitare de bazã.

Corina ALBOTA

Materialul "Sãnãtatea dupã teroare", apãrut ieri în Zi de Zi, a iscat o serie de controverse la Sighişoara. Câţiva medici sighişoreni au semnalat faptul

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 51 minute
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - SUA şi Ucraina semnează un acord de securitate pe 10 ani, considerat un precursor al aderării la NATO. Mesajul lui Biden către Putin

News.ro acum 31 minute
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi. Acordul, semnat în marja summitului G7 din Ital

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov / Sunt anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate

News.ro acum 55 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 4 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 4 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 9 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 3 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 53 minute
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum 5 ore
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/33°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°