Guineea Ecuatoriala este unul dintre rarele cazuri de bilingvism institutional reusit. Iata, pe scurt, “filmul” apropierii acestei tari de francofonie: in 1983 a fost luata decizia de aderare la Uniunea Vamala si Economica a Africii Centrale. Ulterior, aceasta a devenit Comunitatea Economica si Monetara a Africii Centrale si regrupeaza ansamblul tarilor Africii Centrale francofone: Guineea Ecuatoriala, Camerun, Republica Centrafricana, , si Ciad. Dupa mai multe decenii de colonizare franchista si 11 ani de regim opresiv ce asuma drept modele Coreea de Nord, China comunista si Cambodgia lui Pol Pot, noua orientare si integrarea in aceasta comunitate regionala a statelor francofone reprezenta o schimbare societala majora. Autarhia era, in sfarsit, abandonata. Astfel, regasindu-se singurii hispanofoni intr-un “club” francofon, reprezentantii Guineei Ecuatoriale au trebuit sa se dedice cu aplicatie asimilarii limbii franceze. La sfatul personal al lui Franois Mitterand, insusi presedintele tarii, Obiang Nguema, a inceput sa ia lectii speciale in acest sens, de altfel, cu destul succes. In 1993 franceza este declarata limba de lucru si, cinci ani mai tarziu, este ridicata la statutul de limba oficiala a republicii - alaturi, desigur, de limba spaniola. Iata, deci, lungul drum al institutionalului catre bilingvism. In ceea ce priveste insa accesul “ecuato-guineezului” statistic la aceasta a doua limba oficiala, este inca prea devreme pentru a vorbi de o reusita. Un lucru este sigur: va fi mult mai dificil de crescut numarul francofonilor din cartiere precum Bata sau Malabo, decat cel de pe culoarele inaltei administratii. Sistemul de educatie duce lipsa de spatii adecvate, de manuale, de personal didactic si este greu de imaginat cum ar putea sa se angajeze la predarea limbii lui Molière, pe langa cea a lui Cervantes. In plus - daca ne gandim ca in aceast stat, in pofida u