Patru rromi lucreaza in politie
REFORMA. Patru tineri rromi au inceput sa lucreze ca politisti in localitati din judetele Ilfov si Giurgiu, unde populatia majoritara este de aceeasi etnie. Declarati admisi la examenele sustinute anul trecut, trei dintre ei au fost repartizati pe functii de ajutor de sef de post in comunele ilfovene Tunari, Ganeasa si 1 Decembrie. Desi va lucra ca agent, unul dintre cei trei, Catalin Mandache, in varsta de 23 de ani, este absolvent al Facultatii de Drept din Bucuresti si va sustine examenul de masterat in Stiintele Comunicarii. Cel de-al patrulea politist de etnie rroma este o fata de 24 de ani, si ea absolventa a Facultatii de Drept. Elena Bogatu ocupa un post de ofiter la Politia Bolintin Vale, din judetul Giurgiu. (Raluca Dan)
Gerul i-a speriat pe capsunari
CONSECINTE. Temperaturile scazute din ultimele zile le-a determinat pe romance sa nu se mai prezinte la selectia pentru cules capsuni in Spania. Ieri, in jurul pranzului, sediul Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca din Capitala era pustiu. Din cele aproape 5.000 de programari pentru luni si marti, nu venisera decat 650 de persoane. Reprezentantii Oficiului au precizat ca femeile care nu si-au motivat absenta de la interviu vor fi trecute in baza de date negativa. Asta va insemna ca nu vor mai putea pleca in viitor la cules de capsuni. (Andreea Ofiteru)
Spirala MISA in centrul Capitalei
INEDIT. Aproape 200 de cursanti ai scolii de yoga a Miscarii de Integrare Spirituala in Absolut (MISA) au realizat ieri, la fantana din Piata Universitatii din centrul Capitalei, o noua meditatie in spirala. Scopul acesteia a fost, potrivit organizatorilor, trezirea sufletului romanesc, in ziua in care s-au implinit 147 de ani de la Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca. Yoghinii s-au adunat in apropierea fantanii inca de la pranz, insa meditatia propriu