Viitorul e în oua de Eugène Ionesco Traducerea: Vlad Russo si Vlad Zografi Cu: George Ivascu, Dana Pocea, Marius Bodochi, Raluca Penu, Irina Barladeanu, Ilie Georgian, Ioana Flora, Romeo Pop, Carmen Stimeriu, Daniela Ionita, Mihaela Modorcea, Gabriela Modorcea Decor si costume: Iuliana Valsan Muzica originala: Gabriel Basarabescu Coregrafia: Mihai Mihalcea Regia: Mihai Maniutiu Theatrum Mundi; Stagiunea 2005-2006 Revelatorie pentru spectacolul regizorului Mihai Maniutiu este combinatia dintre imaginea de balci a unei istorii sordide si proiectiile imaginarului SF. “Viitorul luminos” în numele caruia orice sacrificiu este permis alimenteaza babilonia limbajelor, tema predilecta la Ionesco, dobandind, dupa tribulatiile personajelor din Jacques sau supunerea, cu deznodamant reformulat, o semnificatie insolita. Mastile sunt aceleasi, dar într-o noua faza calitativa, cum motiveaza si azi de dincolo de timpuri atotstiutorii dialecticieni, pentru ca injustificabilul însusi ofera în aceasta logica premisele unor insatiabile justificari. Daca realitatea este averea zilei, viata se desfasoara la umbra absurdului în floare. (Nu ne-am îndepartat prea mult de triumfalismul utopiilor postistoriei, de pilda.) Argumente devenite slogan, de vreme ce poarta în sine atrocitatea mentalului colectiv, sunt mortificante împotriva vitalismului militant si ismelor aferente. Sau, poate, tocmai de aceea. Scrisa în 1951 ca o continuare la Jacques..., piesa Viitorul e în oua instrumenteaza jocul debordant al locurilor comune din care se dezvolta o civilizatie în deriva. Un dublu terorism, biologic si social, intra în actiune întru perpetuarea speciei (de rasa, de gasca, de masa), forma a “progresului” ce se detaseaza de identitatea ori constiinta individului. In fata imperativelor comune, alternativa se reduce la spiritul de turma si/sau infantilism. Este chiar cercul vicios în care ne introduce