Tragedia de la Anina a ridicat pentru o clipa valul de pe agonia minerilor. De ani de zile nu mai auzisem nimic despre ei. O data pe an, la sosirea delegatiei Fondului Monetar International, aflam ca urmau sa mai fie pusi pe liber nu stiu cate mii, din considerente macroeconomice. De la un timp, nici Fondul nu mai vine, macro suntem în regula. Doar Iliescu e uneori plimbat pe la Parchet, pentru mineriade, si le tine procurorilor lectii de economie politica rosie. Si, dintr-o data, toti ochii sunt pe cea mai veche si mai adanca mina de carbuni. Anina “si-a luat tributul de sange”. “Mina ucigasa”, titreaza ziarele. 7 morti, 3 raniti, dintre care 2 se zbat între viata si moarte, arsi pe mai mult de 50% din suprafata corpului. 7 vaduve, 17 copii orfani. Una dintre femei povesteste cum le administreaza copiilor romergan, pentru ca nu se mai opresc din plans. Intreaba mereu “cand vine tata de la spital, stiu ca are buba”. Desi camerele de filmat s-au oprit, ca întotdeauna, la gura minei, au ajuns la noi tot felul de detalii. Atmosfera pare surprinsa în minele secolului XVIII. Brigada a plecat pe ultimul drum prin putul minei, coborand opt sute de metri pana la stratul de carbune, dupa care a mers pe jos doi kilometri pana la abataj, pe o temperatura de 40 de grade. Acolo curata galeria, încarca vagonetii ruginiti cu “inima lui Stalin”, o lopata cat trei. Apoi îsi desfac ratia alimentara, ca sa prinda puteri: o conserva de carne, una de pateu si un corn. Artificierul Puscau pregateste frontul pentru puscare, însa nu mai apuca sa aprinda fitilul. Metanul acumulat în tavan explodeaza, aruncandu-i în toate partile. Salvatorii reusesc sa ajunga la fata locului abia dupa cateva ore, cand gazul s-a risipit. “Corpurile erau întinse pe calea de transportat lemne. Asa de rau aratau, ca n-am putut sa-i identificam decat pe-o parte”, spune un salvator. Procurorii au interzis familiilo