Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discriminare la Justiţie

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 25 ianuarie 2006 ·

Ministerul Justiţiei se face vinovat de discriminare. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii a stabilit acest lucru dupã ce a analizat plângerile mai multor magistraţi cu privire la primele acordate judecãtorilor. Anul trecut Ministerul Justiţiei a decis sã acorde prime din taxa de timbru, în valoare de aproximativ 17 milioane de lei magistraţilor fãrã vechime pentru a-i încuraja. CNCD a decis cã "acordarea stimulentelor salariale pentru judecãtori potrivit criteriului vechimii şi fãrã o evaluare prealabilã, potrivit criteriilor prevãzute de actele normative, reprezintã o faptã de discriminare indirectã, conform prevederilor legale în vigoare". Membrii Colegiului Director şi-au motivat decizia, precizând: "criteriul vechimii în funcţie reprezintã un criteriu aparent neutru ce dezavantajeazã judecãtorii cu o vechime în funcţie mai mare de trei ani, ce îndeplinesc criteriile obiective prevãzute de lege, pentru a beneficia de acordarea de stimulente salariale." Soluţia prezentatã de oficialii CNCD este medierea conflictului, propunând discuţii între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai asociaţiilor magistraţilor care au depus plângere.

Judecãtorul Horaţiu Dumbravã de la Curtea de Apel Târgu-Mureş a confirmat faptul cã a fost invitat la o mediere, dar pune cã încã nu a primit oficial decizia CNCD. Potrivit acestuia discriminarea este cu atât mai mare cu cât acest criteriu, al vechimii, nu apare în nici o normã legalã de acordare a sporurilor sau stimulentelor.

Cora MUNTEAN

Ministerul Justiţiei se face vinovat de discriminare. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii a stabilit acest lucru dupã ce a analizat plângerile mai multor magistraţi cu privire la primele acordate judecãtorilor. Anul trecut Ministerul Justiţiei a decis sã acorde prime din taxa de timbru, în valoare de aproximativ 17 milioane de lei magistraţilor

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu şi-a depus candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 17 minute
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi-a depus, sâmbătă după-amiază, candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central (BEC). ”Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României din anul 2025 (B

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 48 minute
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 4 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum 38 minute
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 2 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum o ora
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 3 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 4 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°