De la finele Razboiului Rece, Statele Unite si Europa Occidentala au curtat insistent Rusia postcomunista si i-au incurajat pe liderii de la Kremlin sa consolideze democratia, sa liberalizeze economia si, mai ales, sa integreze Rusia in structurile de securitate euroatlantice. Atat Mihail Gorbaciov, cat si Boris Eltin au reactionat favorabil la ofertele liderilor occidentali si au afirmat fara ambiguitati ca ei aspira ca Rusia sa se integreze atat in “Familia Europeana”, cat si in NATO. Incercand sa apropie Rusia de Vest, Gorbaciov si Eltin au renuntat fara regrete la economia dirijata si la metodele autoritariste de guvernare. Ignorand impulsurile serviciilor de securitate si ale militarilor din esalonul superior al armatei, Eltin a acceptat extinderile UE si NATO spre Est si s-a straduit sa gaseasca modalitati de acomodare, convergenta si, in cele din urma, asociere cu organizatiile euroatlantice. Vladimir Putin, urmasul lui Eltin la functia de presedinte, a redefinit democratia incipienta din Rusia ca “anarhie” si a decis sa reimpuna “ordine”, sa restabileasca dominatia Moscovei in spatiul ex-sovietic si sa readuca Rusia la statutul de mare putere. Sustinut de populatie, fostul colonel KGB a luat masuri drastice pentru concentrarea puterii la Kremlin si a virat puternic spre autocratie. In politica externa, Putin a semnalat ca Rusia nu poate accepta umilinta de a deveni “un alt candidat” pentru aderarea la UE sau la NATO. In urma ascensiunii lui Putin la Kremlin, integrarea Rusiei in comunitatea democratiilor occidentale a devenit mult mai putin probabila. Un alt motiv care afecteaza defavorabil posibilitatea integrarii Rusiei in UE este criza de identitate prin care trece Uniunea Europeana, in urma respingerii Constitutiei de catre electoratele din Franta si Olanda. Stagnarea economica, neintelegerile cu privire la bugetul comunitar si disputa interna in legatura