Codul de acces în poezia Ilenei Mălăncioiu pare a se regăsi în chiar rîndurile ei despre Bacovia, în locul unde poeta observă că ,simbolistica lui se depăşeşte pe sine şi face posibilă o dureroasă privire înspre moarte, din cea mai cumplită singurătate". Dacă poate fi înţeleasă şi mai ales acceptată imaginea infernului cu un singur locuitor, atunci în acest fel se poate decoji simplitatea terifiantă de pe fiecare vers, fie el o sentinţă implacabilă : ,Singurul sentiment omenesc este frica" sau doar o aparentă banalitate : ,Sînt singură cu-adevărat". Născută într-un sat din Argeş la 23 ianuarie 1940, Ileana Mălăncioiu reface (mai ales în primele ei volume) o lume fiinţînd arhaic, o copilărie în care inocenţa este frecvent surprinsă - dacă nu chiar contrazisă - de ,vinovăţia" unor ritualuri care îşi au întotdeauna preţul într-o jertfă. Pasărea tăiată, boul jupuit sau mielul sacrificat atîrnînd de grindă sînt tot atîtea grozăvii pe care întîi ochiul şi apoi cuvîntul refuză să le atenueze în vreun fel. Maturizarea nu se clădeşte pe nelinişti benigne, ci pe ideea de ,vină" absolută, de la păcatul originar : ,mîncam dintr-un fruct foarte dulce şi foarte frumos colorat / pe care şarpele mi-l întinsese mie", prin ratarea ingenuă a erosului : ,mîncam (...) fără să ştiu cum se cheamă şi cum se mănîncă", pînă la ,ceasul acela care va să vie" al morţii. Tematica nu este nouă, dar abordarea directă a adevărurilor existenţiale incomode dezvăluie o structură hipersensibilă şi fantastă. Basmele sînt mereu răstălmăcite, iar personajele lor apar fie în ipostaze duios-hilare: fata răpită se îndrăgosteşte de zmeu, fie de-a dreptul funebre : calul înaripat ce-şi poartă stăpîna dincolo de ,hotar" e, în fond, un psihopomp. El are pielea scrisă ,cu vechi cîntece de moarte", iar aripile lui ,bat încet de dorul / dus al unei alte lumi". În final fata îi netezeşte coama ,cu-un piaptăn" din chi