Eugen Lovinescu povesteste o scena caraghioasa petrecuta pe la 1900, cind un venerabil scriitor ajuns intr-o functie publica aluneca intr-o iarna pe ghetus, in fata Senatului si, in clipa in care doi tirgoveti aflati intimplator prin preajma se reped sa-l ajute, magistrul, oripilat de neasteptatul contact cu vulgul, le striga plin de morga: „Luati mina de pe autoritate!"
Pe vremea lui nea’ Nicu, cine indraznea sa calce perimetrul din cartierul Primaverii sau sa faca un pas in plus pe gazonul din fata CC-ului era mingiiat de civilii ingeri pazitori ai idolilor din Scornicesti, pe care nimeni n-avea voie sa-i pipaie.
Putem pune noi azi mina pe autoritate, sau, ca niste cuminti vizitatori ai muzeului Antipa, trebuie sa ne holbam de la distanta la recipientele in care sint murati ministrii orbi, muti si surzi ai guvernului Tariceanu?!
Am fost surprins sa vad un imberb islamist al condeiului dindu-se de ceasul mortii la televizor ca ghiaurul Dinu Patriciu a indraznit, ziua-n amiaza mare, sa intre pe usa fortaretei in care era inchisa porumbita Justitiei si sa stea de vorba cu ea fara feregea, in loc sa se tirasca prin catacombele Bucurestilor si sa se strecoare ca un lepros la umbra zidurilor.
Colac peste pupaza pesedista, sari si sfinta sfintelor, ca pe vremea lui Nastase nu s-ar fi putut intimpla asa ceva, caci aia nu erau prosti sa se intilneasca altundeva decit in parcarea din dosul Guvernului.
Daca Dinu Patriciu n-ar fi fost fondatorul partidului liberal al lui Tariceanu, ci doar un amarit de rege Cioaba al petrolului romanesc, sosit cu rogojina aprinsa in cap ca sa se plinga ca-i haituit de trei ani de zile de caralii si ca serviciile secrete lucreaza pe sestache la biografia sa romantata, nimeni nu s-ar fi mirat ca e primit in audienta la palat.
Cum sa te intilnesti insa cu un vechi prieten alaturi de
